Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a venit marți, 30 aprilie, la podcastul „HAI România” de la EVZ. Omul de afaceri a apărut tot mai mult prin prsă și în sațiul public în ultimul timp. Asta după ce a depus la DNA, alături de un denunț, mai multe înregistrări audio. Acestea ar doveni, spune Cătălin Hideg, faptul că fostul adjunct de la SRI, Florian Coldea, ar avea încă implicații la nivelul justiției din România.
Omul de afaceri este la momentul de afață acuzat de folosire de documente false şi spălare de bani. Cătălin Hideg este, de asemenea, vizat într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Ei bine, el mărturisește în cadrul podcastului „HAI România” că, sfătuit de mai multe cunoștințe, a apelat la fostul adjunct de la SRI, Florian Coldea. Pentru ca situația să fie, cumva, rezolvată. Căci acuzațiile la adresa sa ar fi fost unele nefondate, Hideg neavând, spune el, niciun fel de legătură cu ceea ce-l acuză procurorii de la Parchetul European.
Hideg, când nimic nu este ceea ce pare
Însă, la un moment dat, în toată această înțelegere cu Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fost director general la SRI, omul de afaceri și-ar fi dat seama că este ceva putred la mijloc. „Am mai vorbit și eu cu unii cu alții despre ce mi se întâmplă și am fost sfătuit să fac rost de o înregistrare concretă despre ceea ce pățesc. Și așa am făcut. Mi-am dat seama că-mi întind o cursă, că mă păcălesc”, povestește Cătălin Hideg.
„Mi-am dat seama că este de necrezut ca foștii oameni din structurile secrete să dețină încă informații despre judecători, procurori și așa mai departe. Eu, unul, mă delimitez total de acțiunile acestor generali în rezervă și de calitatea oamenilor de acolo. Nu am un război cu SRI-ul”, spune omul de afaceri în cadrul podcastului „HAI România”.
S-a deschis cutia Pandorei
El spune mai apoi că, prin acțiunile sale, după denunțul făcut la DNA, tot mai mulți care s-au aflat sau se află într-o postură similară, ar dori să-i urmeze exemplu. „Prin ceea ce am făcut, că am făcut publice aceste înregistrări, am deschis o cutie a Pandorei”, mărturisește Hideg. „Mai ales că nu sunt singurul în această situație”.
„Ei așa lucrează acum”, adaugă el. „Iar alții care se află într-un scenariu similar vor acum să meargă la DNA să povestească ce li s-a întâmplat. Numai pe mine m-au sunat în ultima săptămână mulți oameni de afaceri să-mi ceară numărul de telefon al procurului. Căci nu au încredere în orice procuror, că s-ar duce și ei”.
La nivel de ambasadă
În toată această poveste ar fi implicată chiar și Ambasada Statelor Unite la București. Omul de afaceri spune că Florian Coldea ar fi avut un om în interior care i-a transmis că despre problema lui Hideg mai apare prin discuțiile din cadrul ambasadei. „Am fost chemat de Dan Tocaci, șoferul fostului patron al Romprest, Florian Walter, în parcare la Victoriei. Mi-a zis că a apărut o înregistrare la domnii Coldea și Dumbravă, o înregistrare cu mine și cu el”.
„Înregistrarea ar veni din partea Ambasadei Americane. Asta pentru că niște prieteni au vorbit acolo de problema mea. Și informația ar fi ajuns chiar și la fostul ambasador al SUA în România, Hans Klemm. Eu am avut o relația amicală cu dumnealui, ne-am întâlnit adesea în momentele în care organiza recepții”, povestește omul de afaceri.
Totuși, spune că, după părerea sa, nu ar trebui să implce instituția în toată această problematică. „Când am auzit că și Ambasada SUA știe ceea ce se întâmplă, m-am speriat”, declară Hideg. „Iar Coldea și Dumbravă m-au tras pe mine la răspundere că această poveste a ajuns și la urechile celor de la Ambasadă. Nu trebuie să-i învinovățim pe cei de la Ambasadă. I s-au adus acuze inclusiv doamnei ambasador din prezent. Dar eu cred că dânsa nu are absolut nicio vină de pe urma acestei scurgeri de informații”, mai spune Cătălin Hideg la podcastul EVZ.
Întreg podcastul poate fi urmărit aici.