Infofinanciar > Esential > Cătălin Hideg povestește la podcast EVZ, punct cu punct, cum Coldea și prietenii i-au tras țeapă
Esential

Cătălin Hideg povestește la podcast EVZ, punct cu punct, cum Coldea și prietenii i-au tras țeapă

Cătălin Hideg povestește la podcast EVZ, punct cu punct, cum Coldea și prietenii i-au tras țeapă
sursă foto: arhiva companiei

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a venit în cadrul podcastului „HAI România” de la EVZ. Omul de afaceri a fost prezent pentru a povesti cum generalul în rezervă Florian Coldea, fost director adjunct la SRI, ar fi încercat să pună mâna pe o bună bucată din avarea acestuia.

„Povestea-i lungă”, spune prima dată Cătălib Hideg. „Eu, acum doi ani, am intrat în acest proces. Am și interdicție de a pleca din România. Este o miză foarte mare”. Ei bine, numele lui Cătălin Hideg a apărut tot mai des prin presă de pe urma faptului că a fost condamnat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, investigat de EPPO.

Această instituție este parchetul european condus de Laura Codruța Kovesi, fost director DNA. Fără să-i știe posibilele intenții inițiale, omul de afaceri a apelat la Florian Coldea pentru ajutor, însă, pe parcursul discuțiilor, omul de afaceri și-ar fi dat seama că ceva nu este în regulă. Hideg este patronul companiei Sanimed International. Acesta a ajuns să fie acuzat de folosire de documente false şi spălare de bani. El este vizat în cadrul unui dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Transparența lui Hideg

„Este un proces penibil. Este construit și făcut mai rău ca pe vremea naziștilor. Atât exces de zel nu cred că am văzut de-a lungul timpului. Au mai fost și alte cazuri ciudate, dar acesta este de neimaginat”, declară Hideg. „Am fost foarte surprins în aprilie 2022 când construiam încă o fabrică foarte mare în Emiratele Arabe Unite că m-am trezit acuzat că am trucat o licitație. Eram acuzat că am construit o clădire care, după părerea procurorilor, nu exista. Și că aș fi făcut o declarație în care am spus că nu cunosc persoanele care participă la licitație. Și că aș fi făcut prin acest lucru o declarație falsă”, mai spune el.

Apoi, omul de afaceri spune cum ar fi fost în totalitate transpratent și că nu ar fi făcut nimic pe ascuns: „Ei bine, eu când am început această licitație, am invitat mai multe firme să participe și să fie atenți la acest caiet de sarcini, publicat pe site-ul Uniunii Europene. Îl putea vedea oricine. Nu am făcut nimic pe sub masă. Putea să vină oricine la această licitație, nu am favorizat pe nimeni. Au participat trei firme la această licitație”.

Cătălin Hideg, inițial, nu înțelegea de ce i se întâmplă acest lucru, când totul părea în regulă. Însă, s-ar fi lovit doar de refuzuri. „După trei ani și jumătate vine acest Parchet European să mă acuze de trucarea licitației și mi se cerea să dau toți banii înapoi. Am avut aproximativ trei milioane de euro din fonduri europene și două milioane de euro au reprezentat contribuția mea. Dar clădirea despre care se vorbește există, e în picioare. Echipamentele utile, la fel, multe dintre ele de sute de mii de euro, unice în România. Dar procurorii de la Parchetul European au refuzat să vină să o vadă”.

Coldea intră în scenă

Într-un astfel de moment complicat, cu sechestru pe companie, pe conturi, cu interdicția de a ieși din țară, Cătălin Hideg a apelat, la sfatul mai multor cunoștințe, la Florian Coldea. Ceea ce și face. Omul de afaceri spune în cadrul podcastului EVZ că nu se mai întâlnise până atunci cu fostul adjunct de la SRI. „M-am întâlnit cu domnul Coldea, o singură dată, înainte să mă văd cu domnul Dumbravă. După aceea, domnul Coldea i-a dat acordul domnului Dumbravă să continue să se vadă cu mine”. Este vorba, în cele spuse de Hideg, de fostul șef general din SRI, Dumitru Dumbravă.

„Dumnealor au făcut o analiză asupra dosarului și au spus că vor să-mi optimizeze situația. Știa udosarul mai bine decât bine. Au avut acces la dosar, l-au citit. Mi-au explicat tot felul de tehnici despre ceea ce se poate face”, mai povestește omul de afaceri în direct la podacstul EVZ. „Apoi, Dumitru Dumbravă m-a direcționat apoi către avocatul Doru Trăilă. Acesta mi-a expus problema, mi-a zis că are colaboratori, că încearcă să optimizeze problema. Le-am spus că nu mă interesează tehnicile pe care le practică”.

Cât de scump este să te „încurci” cu Coldea

Bineînțeles, spune Cătălin Hideg, acest ajutor nu ar fi fost pro bono. Așa că a fost curios, înainte de toate, și cât îl costă aceste servicii. „Mi-au cerut suma de 700.000 de de euro. Mi s-a părut foarte scump, mai ales pentru plățile pe care trebuia să le fac. Așa că le-am propus suma de 500.000 de euro. Au fost de acord ei cu 600.000 de euro. Eu, din acel moment, mi-am dat seama că este ceva necurat în toată această poveste”. Astfel, omul de afaceri avea tot mai multe întrebări fără răspuns, tot mai multe nelămuriri despre toată această poveste.

„Le-am spus apoi că nu e pot oferi banii. Îi aveam în conturile din Dubai, acolo unde îmi desfășurăm afacerile. Au spus că pot rezolva să plec șapte zile, dar să mă întorc repede, că se supără „madame” pe ei, căci așa o numeau ei pe doamna Kovesi. Le-am dat, inițial, 100.000 de euro”, relatează Hideg. „Trebuia, ca la un moment dat, să le mai dau din suma întreagă”.

Hideg, în dezavantaj

Iar după aceea, căci se afla în imposibilitatea de plată, echipa lui Doru Truilă ar fi devenit tot mai insistentă în ceea ce privește achitarea sumei de bani rămase. „Și au început să mă terorizeze cu asta”, adaugă Cătălin Hideg. „Apoi, domnul Trăilă mi-a expus varianta mai simplă prin care se poate rezolva toată această problemă”.

Iar omul de afaceri observă în acest fel că această variantă scurtă nu ar fi fost deloc în avantajul său, ci al echipei care îl consiliază. „Aș fi primit o treime din pedeapsă, între doi ani și trei luni și doi ani și opt luni cu suspendare, să plătesc prejudiciu și așa mai departe. Eu chiar voi plăti prejudiciul acela, să se bucure doamna Kovesi că duce banii românilor la Uniunea Europeană”, spune Hideg. „Ei voiau să-mi ia banii și pe consultanță, să dau banii înapoi și la UE, să plătesc penalități de vreun alt milion în România, să intru și la pușcărie vreo patru ani”.

Nimic nu e ceea ce pare

„Ei bine, cum mi-am dat eu seama că ei, statul paralel, doresc să-mi distrugă viața și compania?”, expune Cătălin Hideg în cadrul podcastului EVZ. „Vorbim despre o clădire de trei milioane de euro. Cei de la Deloitte au întocmit un raport acum un an și jumătate pentru compania din Emirate care a dorit să știe exact care-s activele, mijloacele fixe și așa mai departe, căci voiau să cumpere acțiuni. Surprinderea a fost apoi că mi s-a pus sechestru pe bunurile firmei. Ceea ce înseamnă faliment total”.

Omul de afaceri spune cum, de la un bulgăre mic, totul s-a rostogolit și s-a ajuns într-un astfel de ipostază. „Pentru că, în momentul în care tu ai 12 clădiri sechestrate pentru una singura, iar raportul Deloitte a fost de 17 milioane pentru toate cele 12 clădiri, ei blochează 17 milioane pentru trei milioane. Este un dezastru. Nu mai poți împrumuta niciun leu de la nicio bancă. Din aprilie 2022, compania Sanimed nu a mai avut nicio clădire liberă. Aceasta este justiția din România, din Europa”.

De un lucru, Cătălin Hideg se declară cert: „Au vrut să-mi ia afacerea. Nu mă pot gândi la altceva”, spune el. „Nu am mai putut face nimic. Nu am mai putut merge la bănci pentru împrumuturi, am pierdut accesul la fondurile europene. Compania este în mare declin, cred chiar că voi fi nevoit să fac din nou o restructurare a personalului”.

Întreg podcastul poate fi urmărit aici.