Infofinanciar > Info > Câte persoane cu dizabilități are România? Județele cu cele mai mari procente din populație
Info

Câte persoane cu dizabilități are România? Județele cu cele mai mari procente din populație

Câte persoane cu dizabilități are România? Județele cu cele mai mari procente din populație
Sursa foto: arhiva companiei

La sfârșitul lunii iunie 2024, numărul total de persoane cu dizabilități era de 942.889. Dintre acestea, 98,34% (927.275 persoane) erau în grija familiilor sau trăiau independent, fără să fie instituționalizate. Restul de 1,66% (15.614 persoane) se aflau în instituții publice rezidențiale de asistență socială, conform datelor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

La 30 iunie 2024, persoanele cu dizabilități reprezentau 4,32% din populația României. Cele mai mari rate erau în regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia și Nord-Vest.

În București erau cele mai multe persoane cu dizabilități, 79.870. Județul Prahova ocupa locul doi, cu 38.873 persoane. Cel mai mic număr era înregistrat în județul Covasna, cu 6.997 persoane.

Femeile reprezentau 53,57% din totalul persoanelor cu dizabilități. Persoanele de peste 50 de ani constituiau 68,77% din totalul adulților cu dizabilități. Dintre acestea, 45,16% aveau între 18 și 64 de ani (425.822 persoane), iar 46,27% aveau peste 65 de ani (436.239 persoane), informează g4media.ro