Noi informții apar acum în spațiul public cu referire la pensiile românilor. Cetățenii află acum lucruri noi, mai ales despre Pilonul II de pensii private. Acesta din urmă s-a dovedit a fi un adevărat succes.
Cei care vin acum cu noi detalii sunt reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Aceștia din urmă au dezvăluit recent noi detalii despre Pilonul II de pensii. Mai exact, s-a aflat câți bani au românii în conturi la stagiul complet de contribuție.
Pensiile private. Noi detalii
Astfel, potrivit celor mai noi declarații, în țara noastră sunt aproximativ 201.000 de cetățeni care au acumulat un stagiu complet de 15 ani de contribuții. Este vorba în acest sens de contrubuția în cadrul Pilonului II de pensii private. Acești români au înregistrat un număr de 182 de contribuții lunare. Asta doar de la începutul acestui proiect. Pilonul II de pesnii private a fost înființat în luna mai a anului 2008. Iar datele pe care le cunoaștem acum fac referire până în iunie 2023.
În acest fel, s-a aflat și câtar primi acum un român dacă ar fi cotizat din 2008 până acum. Astfe, un angajat din România care a cotizat în fiecare lună la un fond de pensie privat Pilon II are acum un sold mediu de 48.000 de lei în cont. Acești bani reprezintă o sumă compusă mai multe sume.
Prima dintre acestea reprezintă valoarea de 36.105 lei, adică contribuția lunară din salariu. Apoi există și cei 11.900 de lei, mai precis rezultatul investițiilor gestionate de administratorul fondului.
Pilonul II
Dacă se compară cifrele, aflăm că Pilonul II de pensii private cuprinde în prezent 8 milioane de participanți. Asta din întreaga populație a țării, în jur de 20 de milioane de locuitori. Valoarea medie a contului fiecărui cont este de 13.600 de lei. La aceste categorii sunt incluși atât cei care s-au alăturat de curând la acest proiect. Bineînțeles, aceșia au sume mai mici în cont decât cei cu vechime, informează b1tv.ro.
Menționăm că, potrivit legii, contribuţiile pentru pensiile private vor fi scutite de impozit. Iar asta chiar în viitorul foarte apropiat. Se întâmplă acest lucru pentru că deputaţii români au votat o propunere în avantajul acestor cetîțeni. Acest proiect prevede faptul că statul nu mai poate impozita suma adunată de oameni, din contribuții, la fondurile private de pensii. Astfel, vor fi supuse taxării clasice doar câştigurile pe care administratorii acestori fonduri le-au avut, în urma administrării banilor. Această măsură face referire la Pilonul II şi III de pensii.
Inițiativa a pornit după ce numeroși dintre cei ajunşi la vârsta pensionării audescoperit anumite probleme. Anume, aceștia au realizat că sumele pe care le-au obținut sunt mai mici cu până la 10%. Este vorba despre sumele retrase în urma taxelor percepute de stat. Iar acum, măsura face parte din modificarea Codului Fiscal din România. Ar urma ca această modificare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.