Guvernul Ciolacu a aprobat anul trecut indexarea pensiilor cu 13,8% începând din ianuarie. Măsura înseamnă încă aproape un miliard de euro, care ajung la pensionari cu pensii mai mari de 4.000 de lei net. Și care vor fi din ce în ce mai mulţi, pe măsură ce pensiile cresc.
Ca urmare a indexării pensiilor cu rata inflației, care a fost stabilită de Institutul Național de Statistică la 13,8%, apare o categorie de pensionari privilegiați. Și asta deoarece fiecare pensie de 4.000 de lei net a crescut, în medie, cu 800 de lei. Valoarea totală depășește salariul mediu net pe ţară, care este de aproximativ 4.400 de lei.
Astfel, apare o nouă categorie de cetățeni în România cu putere de cumpărare, raportat la media populației. Aceștia sunt pensionarii cu venituri medii sau mari. Numărul lor va crește și mai mult în septembrie, când urmează să se aplice măsura de indexare a pensiilor prevăzută de Guvern.
Câți pensionari au peste 4.000 de lei
La sfârşitul anului trecut, conform datelor statistice în România erau aproximativ 500.000 de pensionari care primeau peste 4.000 lei lunar. Conform indexării aplicate de la începutul acestui an, veniturile lor din pensii au crescut cu peste 13%. Ceea ce înseamnă că fiecare pensionar din această categorie primește minimum 800 de lei în plus la pensie.
Din cei aproape 500.000 de pensionari cu venituri medii şi mari, 300.000 sunt asiguraţi de Casa Naţională de Pensii. Alte circa 100.000 de persoane sunt pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia sunt asiguraţi la casa de pensii internă a MAI. Lor li se adaugă încă 85.000 de militari la casa de pensii a Ministerului Apărării. Conform bugetelor celor două instituţii, pensia medie de care beneficiază aceștia este de aproximativ 6.000 de lei.
Acestor categorii li se mai adaugă încă 10.000 de pensionari speciali. Dintre aceștia, 5.000 sunt magistraţi cu pensii medii de peste 20.000 de lei lunar. Restul este reprezentat de primari și parlamentari care beneficiază de pensii de peste 7.000 de lei lunar.
Cui îi crește pensia cu 30%
Conform datelor prezentate de Daniel Baciu, președintele Casei de Naționale de Pensii Publice, în România, în prezent sunt aproximativ cinci milioane de pensionari. Din aceştia vor avea parte de creșteri ale pensiilor în jur de trei milioane, a precizat șeful CNPP, conform antena3.
Contează însă legea după care s-au pensionat, dar şi anul naşterii şi cel al ieşirii la pensie. Se ia în calcul și stagiul de cotizare şi vârsta asiguratului la ieşirea la pensie.
Astfel, conform calculelor românii care vor beneficia de creşterea pensiei cu circa 30% sunt cei născuţi în aprilie 1945-septembrie 1946. Cu condiția care aceștia să se fi şi pensionat în intervalul septembrie 2008-iulie 2010.
Tot un procentaj de creştere a pensiei în jurul a 30% li se va aplica şi românilor născuţi în perioada mai-septembrie 1948. Condiția este să se fi pensionat în intervalul octombrie 2012-martie 2013.
O creştere a pensiei la jumătate, de circa 15%, se va aplica celor născuţi în perioada iulie 1947-aprilie 1948. Dar doar dacă au ieşit la pensie din septembrie 2011 până în septembrie 2012.