Cumpărarea vechimii în muncă este o practică ce poate fi utilizată, în anumite condiții, pentru a acoperi perioade în care persoanele nu au cotizat la sistemul de pensii de stat. Suma medie pentru plata retroactivă se calculează în funcție de salariul minim brut și nu poate fi folosită pentru a ieși la pensie mai devreme.
Procedura are loc prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta, dar persoanele trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Plata retroactivă se poate face doar de către persoanele care nu sunt încă la pensie, dar au perioade în care nu au plătit contribuțiile la stat pentru pensie.
Cum se poate face plata retroactivă privind vechimea în muncă
Pentru cei interesați de plata retroactivă, aceasta se calculează după cota de CAS (25%) aplicată la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa. În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei, ceea ce ar reprezenta că cei interesați de acest mecanism vor plăti 638 de lei pentru fiecare lună din acest an, în timp ce pentru anul trecut cota de CAS a fost de 575 lei (respectiv 25% din 2.300 lei) pentru fiecare lună care s-a dorit a fi completată.
Până la momentul actual, sunt peste 2.200 de contracte semnate cu CAS pentru plăți retroactive, cu 500 mai multe față de anul trecut.
Plata se face doar pentru anii în care persoana nu a fost angajată și nu a realizat stagiul de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Persoanele care au cotizat contribuția la pensie în alte țări din Uniunea Europeană nu pot face plata retroactivă a acelei perioade.
În 2022, salariul minim brut este 2.550 de lei, iar contribuția de asigurări sociale pe care trebuie să o achiți la această sumă este de 25%, adică 638 de lei. Dacă în 2023, salariul minim brut se modifică, persoana va plăti în continuare suma calculată la momentul încheierii contractului, adică 2.550 de lei salariul minim și 25% CAS.
Până când se pot face plățile și cine beneficiază de aceste măsuri
Plata retroactivă se face prin încheierea unui contract cu casa teritorială de pensii de care aparține solicitantul, în care vor fi trecute perioada sau perioadele de asigurare, venitul asigurat, cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului și totalul cuantumului contribuției de asigurări sociale.
Aceste condiții se vor aplica până la 31 august 2023, deoarece, de la 1 septembrie 2023 va intra în vigoare noua lege a pensiilor – Legea nr. 127/2019 -, care va face acest mecanism disponibil permanent. În contract trebuie să menționat și dacă plata se face integral într-o singură tranșă sau în tranşe lunare, până la 31 august 2023.
Reprezentații Casei de Pensii le recomandă românilor interesați să își verifice contribuțiile, fie direct din contul online, fie la ghișeele casei de pensii. Potrivit legii, din aprilie 2001, contribuțiile se regăsesc electronic în adeverința de stagiu.