Infofinanciar > Info > Care sunt cauzele inundațiilor de pe litoral. Climatologul Roxana Bojariu vine cu explicații
Info

Care sunt cauzele inundațiilor de pe litoral. Climatologul Roxana Bojariu vine cu explicații

Care sunt cauzele inundațiilor de pe litoral. Climatologul Roxana Bojariu vine cu explicații
Sursă foto: arhivă

Climatologul Roxana Bojariu a explicat cauzele pentru care în urma ciclonului, litoralul de află într-o stare foarte gravă. Conform expertei, temperaturile extrem de ridicate ale mării au contribuit la apariția dezastrului de pe litoralul românesc.

Ciclonul s-a format din cauza creșterii temperaturilor și din cauza schimbărilor climatice din ultimi ani.

Care sunt cauzele inundațiilor de pe litoral

Climatologul a precizat că ciclonul a fost alimentat de o zonă foarte caldă a mării. De altfel, a mai spus că sistemul hidrografic din zonele afectate de inundații nu sunt foarte bine dezvoltate, astfel încât cantitățile mari de apă să poată fi preluate. Și seceta a jucat un rol foarte important în dezastrul de pe litoral. Aceasta a contribuit foarte mult la formarea viiturilor, datorită solului uscat și fără resurse.

„Acel ciclon, sistem de joasă presiune care a staționat în zona Mării Negre, a fost alimentat și de o suprafață foarte caldă a mării, avem temperaturi record. E o cantitate foarte mare. Problema este că această cantitate mare de precipitații într-o zonă precum Dobrogea și litoral nu are în mod natural un sistem hidrografic foarte dezvoltat care să preia o parte din apă, pe de o parte, pe de altă parte nici bazine, acolo sunt foarte mici. E vorba și de seceta care a fost până acum și lucrul acesta aduce caracteristici în plus, pe un sol foarte tasat și fără resurse. Lucrul ăsta amplifică uneori efectele inundațiilor. E vorba și de contribuția schimbărilor climatice, pentru că suprafața Mării Negre are temperaturi din ce în ce mai mari. Au fost temperaturi de peste 27 grade, foarte mari”

Munca continuă a autorităților

În ceea ce privește persoanele care au avut nevoie de ajutor, pompierii din județul Constanța au evacuat un număr foarte mare de persoane din calea viiturilor. Astfel, în ultimele 24 de ore, autoritățile au reușit să ofere sprijin unui număr de 61 de persoane.

„De seara trecută şi până în prezent, pompierii din Constanţa au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase, ce au loc la 207 misiuni. Este vorba despre 61 de persoane salvate, evacuate din calea apelor. Acestea au fost aduse în zone de siguranţă, şi 177 de misiuni de evacuare a apei strânse în urma inundaţiilor. Aici este vorba despre imobile, beciuri, subsoluri, gospodării, magazine, hoteluri, autoturisme, surprinse de viitură, copaci căzuţi şi altele”, a precizat ISU Constanța.

De asemenea, în urma furtunii aproximativ copaci s-au prăbușit pe carosabil, fiind nevoie de sprijinul autorităților. De altfel, până în prezent, dispeceratul ISU Dobrogea a înregistrat peste 800 de apeluri la numărul de urgență 112. Aceștia au semnalat diferite situații de urgență, solicitând ajutorul pompierilor, potrivit digi24.