Ministrul Digitalizării a anunțat noi reglementări în ceea ce privește serviciul online. Cazierul judiciar va putea fi online, fără a mai fi nevoie de deplasarea fizică până la Poliție. Beneficiarii acestui serviciu sunt cei care au cont pe site-ul ghișeul.ro.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja a delcara faptul că cereril epentru digitalizarea cazierului judiciar au fost extrem de multe.
„O evidenţă a serviciilor publice pe care le avem. Cel mai căutat este cazierul judiciar. Ni se cere de foarte multe ori. Undeva la 4 milioane de caziere judiciare sunt eliberate în fiecare an în România.”, a declarat acesta pentru Antena 3.
Pentru a putea realiza acest lucru, utilizarea va trebui să introduce în system CNP-ul și astfel i se va elibera documentul.
„Ştiţi procedura: trebuie să mergi în persoană, la o secţie de poliţie. Acolo un funcţionar introduce în sistem CNP-ul şi eliberează documentul. Am putea să facem asta de acasă. Am discutat cu Ministerul Justiţiei. Am gândit un program pe etape. Mai întâi pentru persoanele care folosesc ghişeul.ro, să putem avea o funcţionalitate să ne scoatem cazierul judiciar din ghiseul.ro.”, a declarer acesta.
Digitalizarea capătă avânt în serviciile publice
Termenul de la care românii vor putea realiza acest lucru nu este știut 100%. Burduja a precizat faptul că cel mai probabil într-un „an maximum vom fi acolo”, când cazierul judiciar va putea fi digitalizat.
„ De când? Nu ne putem asuma finalul acestui an, dar în maximum un an vom fi acolo! Şi într-un an şi jumătate cel mult vom avea identitate digitală pentru toţi românii.”, a transmis ministrul.
În vederea digitalizării serviciilor publice, Burduja a precizat că cele mai importante sunt nevoile cetățenilor.
„Nu avem decât să luăm în ordinea nevoilor pe care cetăţenii le au şi să stimulăm digitalizarea serviciilor publice (…). Vorbim despre lucruri simple – cazierul judiciar, înmatricularea unei maşini, lucruri pe care alte state le-au făcut deja de ani buni (…). Pentru autentificarea digitală avem proiectul de la ADR (…), el este în grafic. Este un proiect european care trebuie finalizat până la jumătatea anului viitor. El va permite (…) fiecărui român să se autentifice în acelaşi mod în raport cu instituţiile statului şi chiar să folosească metode noi.”, a spus Sebastian Burduja.
Tot el a precizat o îmbunătățire a Ordonanței de guvernanță care se referă la operaționalizarea cloud-ului guvernamental.
„România ar fi trebuit să-şi definească mai OK strategia de transformare digitală, să identifice clar nevoile şi apoi să treacă la partea de proiecte (…) Nu s-a întâmplat asta, acum trebuie cumva să luăm lucrurile din mers, să ne asigurăm că absorbim banii europeni pe care-i avem la dispoziţie, că îi investim cu înţelepciune în sisteme informatice.”, a transmis ministrul Digitalizării.