Infofinanciar > Esential > Cazul lui Coldea, un posibil atac asupra lui Kovesi. Care este relația dintre cei doi și scopul operațiunii
Esential

Cazul lui Coldea, un posibil atac asupra lui Kovesi. Care este relația dintre cei doi și scopul operațiunii

Cazul lui Coldea, un posibil atac asupra lui Kovesi. Care este relația dintre cei doi și scopul operațiunii
sursa foto arhiva

Astăzi, 26 mai, a avut loc o nouă ediție a podcast-ului „Hai România”. Jurnalistul și analistul politic român, Ion Cristoiu, a dezbătut, alături de gazda Robert Turcescu, un subiect de actualitate. Este vorba despre scandalul format în jurul fostului șef al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea.

Coldea este în momentul de față cercetat într-un dosar de trafic de influență. Se presupune că acesta ar fi făcut parte dintr-o întreagă operațiune. În care se folosea de influența sa asupra unor magistrați, în scopul de a ajuta anumiți oameni de afaceri să scape de problemele cu legea. Tot acest proces îi aduce fostului lider al SRI sume importante de bani. Ion Cristoiu a comentat acuzațiile și a adus noi opinii cu privire la cazul Coldea.

Un joc al inteligenței

În cadrul podcast-ului, a fost dezbătut motivul pentru care Florin Coldea ar fi recurs la astfel de acțiuni. Ion Cristoiu a adus în atenția publicului faptul că este vorba de un joc al inteligenței, de nevoia de a avea puterea și de a o controla. Specialistul a explicat cum gândește un ofițer de informații și care sunt pașii pe care îi face într-o așa zisă „operațiune”.

„Adevărații ofițeri de informații îl prind pe unul, dar ca să-l prindă, pun la cale o întreagă operațiune. Este o încântare, ca și cum ai face un film. Eu mă duc acolo sub acoperire, tu te duci, îl provoci. Operațiunea nu este așa. Tu trebuie să gândești că au un ofițer planul, regia. Este un joc al inteligenței” a spus Ion Cristoiu.

Privind atent cazul, Ion Cristoiu a observat cum anumite lucruri au lipsit din cercetarea aplicată asupra lui Coldea. „Deci nu i-au făcut nicio percheziție informatică. Nu l-au scos cu cătușe. În momentul în care s-a deschis dosarul, el deja s-a urcat într-o barcă pe mare și nu știi când vine furtuna” a spus expertul.

Un posibil atac asupra Laurei Codruța Kovesi

Potrivit experților, mediatizarea și realitatea din spatele acestui caz poate avea multe valențe. Mai exact, poate fi vorba de mai mult decât condamnarea faptelor lui Florian Coldea. Potrivit discuției, există posibilitatea ca acest scandal să o aibă în centrul atenției și pe Laura Codruța Kovesi, care ocupă funcția de procuror șef la Parchetul European. Relația dintre Coldea și Kovesi a fost mult timp una destul de apropiată, evidențiază moderatorul podcast-ului.

Turcescu a adus în discuție actualele sondaje legate de posibilii candidați la funcția de președinte al României. Printre aceștia se numără și procuroarea, care se află pe primul loc în preferințele românilor.  Astfel, a venit întrebarea firească cu privire la un posibil joc conspirațional. „Kovesi sare din scaunul de procuror european și intră în pielea candidatului la președinție, iar cu un Coldea în spate care deține banii, relațiile și rețelele de presă, care contează mult într-o campanie, ar strică planurile unora și altora? Cum ar fi planul de a ajunge Ciucă președinte al României?” a întrebat Robert Turcescu.

Alegeri controlate de Occident

Ion Cristoiu a evidențiat faptul că, anul acesta, mai mult ca niciodată, alegerile sunt controlate de Occident. Americanii au nevoie în funcția de președinte de oameni care nu vor ieși din linie.

„În 2024, alegerea președintelui României este o chestiune geopolitică a întregului Occident și a Americii. De regulă, noi am fost sub control, dar anul acesta, când războiul va continua, când nu știi care este relația cu China, când România este o importanță strategică, pentru americani este vital să fie acolo un președinte, care să nu meargă nici un milimetru  mai încolo” a explicat Ion Cristoiu.

În acest context, acțiunile desfășurate de Kovesi nu respectă așteptările marilor puteri europene. Astfel, acest caz ar putea fi o încercare de a reduce sprijinul procuroarei.

„Dacă îi faceți profilul psihologic, veți observa un lucru pentru care eu, dacă aș fi administrația Biden, nu aș opta în veci… o ia pe cont propriu. Ea a fost scoasă de către Iohannis și de cine mai era la SRI pentru că, dacă ați observat, din robot ea a devenit la un moment dat pe cont propriu. În cazul de față, aveți dreptate. Dacă ea ar veni și cu un Coldea, intact cum era până acum, ar fi fost un dezastru” a spus Ion Cristoiu.

Întreaga discuție poate fi vizionată pe canalul de Youtube Hai România .