Ședința Curții Constituționale a României (CCR) pentru ziua de vineri, 29 noiembrie, s-a încheiat la mai bine de două ore de la începere. În urma informațiilor analizate, reprezentanții CCR au anunțat că acordă ca termen pentru finalizarea renumerării voturilor ziua de luni, 2 decembrie, ora 17:00.
Asta înseamnă că până la alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie, românii nu vor știi ce se întâmplă cu turul al doilea la scrutinul prezidențial. În urma unei prime ședințe de joi, 28 noiembrie, judecătorii CCR au decis că voturile trebuie renumărate de pe urma acuzațiilor de fraudă.
Ce a decis joi CCR:
- 1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
- 2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
Vineri, de la ora 14:00, Curtea Constituțională a României s-a întrunit din nou.
Ce dosare s-au aflat azi pe masa CCR:
- Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024 (Dosar nr.3670F/2024)
- Cerere de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024)