Pe lângă însemnătatea istorică a Marii Uniri de după Primul Război Mondial nu putem pune deoparte și importanța economică a acestui eveniment.
România a intrat în Marele Război cu un singur scop: unirea cu Transilvania. Faptul că alte provincii istorice au ajuns în componența statului român, Bucovina și Basarabia, reprezintă efecte ale politicilor de autodeterminare de la vremea respectivă alături de dorința românilor de după granițe de a se uni într-un stat național.
În primul rând, unirea cu provinciile istorice a dus la un prim impact economic: creșterea forței de muncă prin creșterea populației. Populația României s-a dublat după Marea Unire, de la aproximativ 7,7 milioane de locuitori la 14,6 milioane.
Suprafața arabilă s-a dublat!
În al doilea rând, câștigurile teritoriale au adus cu sine capabilitățile de producție moderne din Transilvania alături de o suprafața arabilă mult mai mare, care crește de la 6,6 milioane de hectare la 14,6 milioane de hectare. Suprafața pădurilor s-a triplat, la rândul ei, datorită provinciilor Transilvania și Bucovina.
Totuși, la aceste câștiguri economice considerabile, trebuie să luăm în calcul și capacitatea de reformă a mediului politic românesc, modul în care a fost facilitat accesul la resursele naționale ale țării și poate, cel mai important, mentalul colectiv al oamenilor de după Marea Unire. Poveștile despre viața culturală și politică din perioada interbelică nu au fost atât de ideale cum de multe ori au fost prezentate. Elitele politice din Transilvania, conduse în mare parte de Iuliu Maniu prin Partidul Național Român, s-au opus unei bune părți din reforme. Spre exemplu, în legea învățământului primar din 1924, învățământul obligatoriu devine de 7 clase (până atunci, în Vechiu Regat, erau obligatorii doar 4 clase). În Transilvania, până la Marea Unire, învățământul obligatoriu era de 8 clase, fiind numite în legislația națională ca „școli secundare” – transilvănenii pierdeau 1 an de școală pentru a restul populației să câștige 3 ani.
Având în vedere că și după Unire, populația României era majoritar implicată în sarcini agricole, una dintre principalele politici a fost alfabetizarea și educarea populației. La recensământul din 1930, 55% din populația Vechiului Regat era alfabetizată alături de 65% din bucovineni, 38% din basarabeni și 67% din transilvăneni.
Primul guvern după Unire
Reforma administrativă a României Mari nu a fost începută de liberali, ci de mareșalul Averescu (general la vremea respectivă). Trauma războiului l-a transformat pe Averescu într-un erou pentru poporul român, creând în jurul lui „mitul Averescu” sau „mitul salvatorului”. El înființează Liga Poporului, o organizație politică fără ideologie, ci formată din mari personalități ale vremii, și începe procesul de reformă.
Cea mai importantă reformă, mai decisivă decât cea agrară, a fost a votului universal masculin. Astfel, de la 100.000 de alegători în sistemul cenzitar de dinainte de 1918, în 1926 România are o bază electorală de 3,4 milioane, ajungând, în 1937, la 4,6 milioane. Alegătorii erau bărbați de minim 21 de ani.
Primul guvern de după război
În 1921, în timpul guvernului Averescu, este adoptată și reforma agrară.
Generalul Alexandru Averescu, sursă foto wikipedia
Prin intermediul ei, proprietarii de peste 100 de hectare își pierdeau pământul în favoarea a milioane de țărani. Aproximativ 1,6 milioane de familii de țărani au primit peste 6 milioane de hectare de pământ, ceea ce transforma România într-o țară de mici proprietari, 80% dintre ei cu mai puțin de 5 hectare. Acest fenomen a dus la o reducere a producției agricole până la sfârșitul anilor ’20, perioadă în care am importat cereale la un preț ridicat. În anii ‘30 producția agricolă s-a pus pe picioare și am început să exportăm în loc să importăm, doar că din cauza crizei economice mondiale, prețul cerealelor a scăzut drastic, motiv pentru care câștigurile au fost minime.
Aceste două „revoluții” sociale au schimbat atât scena politică cât și pe cea economică. Partidul Conservator a dispărut și au apărut ideologiile țărăniste, care se adresau noului public votant.
