Infofinanciar > Info > Ce amendă primești dacă speli mașina în fața blocului? Legea a intrat în vigoare
Info

Ce amendă primești dacă speli mașina în fața blocului? Legea a intrat în vigoare

spalare masina, sursa foto: Auto-bild.ro
sursa foto: Auto-bild.ro

Românii nu își vor mai putea spăla autoturismele nici în fața, dar nici în spatele blocului. Cei care vor fi prinși făcând aceste lucruri vor primi sancțiuni, conform legii.

Amenzile pe care șoferii auto care își spală autoturismele pe domeniile publice riscă să le primească se ridică la suma de 1.000 de lei. Totuși, sancțiunile variază în funcție de zonă, dar și de localitate. 

Ce prevede legea?

Aceste sancțiuni sunt prevăzute în OG 43/1997, în ceea ce privește regimul drumurilor.  „Pe drumurile publice sunt interzise intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roți sau pe șenile (…) și curățarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanțe (…)”, este menționat în textul OG 43/1997. 

Este vorba mai ales despre circulația pe drumurile publice cu un autovehicul care este murdar. Curățarea mașinilor ar trebui să fie făcută în spații care au fost amenajate special pentru acest lucru, adică mai exact la spălătoriile auto, sau cei care pot, în propriile curți.  Sancțiunile diferă de la o zonă la alta. Astfel se face că reprezentanții Consiliului Local din Cluj-Napoca au stabilit, prin Hotărârea 191/2009 că amenda pentru spălarea mașinii pe un domeniu public este cuprinsă între 500 de lei și 1.000 de lei. 

Pentru Municipiul București lucrurile sunt diferite. Aici, un om care își curăță mașina pe un spațiu public este sancționat cu o amendă cu o valoare cuprinsă între 200 și 500 de lei. În cazul firmelor lucrurile nu sunt așa, în cazul în care acestea sunt prinse, amenda poate urca până la 1.000 de lei. 

Alte amenzi 

Mai există, de asemena, o sancțiune pentru cei care folosesc spațiul public în mod necorespunzător. Este vorba despre cei care doresc să aprindă grătarele pe spațiul public, mai ales în spatele blocului, sau în zonele aglomerate. 

Conform Legii 54/2022, există zone special amenajate pentru cei care doresc să efectueze activități de picnic. Mai exact, sunt zone care sunt specific amenajate atât pe spațiu public al statului cât și pe spațiul privat al acestuia, dar și pe unitățile administrativ-teritoriale, care sunt dotate cu facilitățile specifice pentru desfășurarea acestor activități de picnic. 

Cei care desfășoară aceste evenimente în locuri care nu sunt permise, riscă să primească, conform Legii 54/2012 care specifică faptul că „desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate și/sau a zonelor indicate pentru acestea” se pedepsesc cu amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei, informează romaniatv.net 

Amenzi pentru protecția mediului 

Între 31 iulie și 7 august 2023, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controale pentru a se asigura că legile cu privire la respectarea legilor de colectare selectiva, dar și la alimentarea cu apă și modul în care se evacuează apa uzată. Încă din prima zi, de pe 31 iulie, oamenii legii au emis 23 de sancțiuni, cu o valoare totală de 355.000 de lei. 

În a doua zi, pe data de 1 august, suma la care s-au ridicat sancțiunile a fost și mai mare. S-au întocmit 25 de acte de control și au fost emise 23 de sancțiuni cu o valoare de 892.500 de lei, informează ordinea.ro