Infofinanciar > Lumea la zi > Ce condiții pune Viktor Orban pentru a renunța la petrolul rusesc? Suma cerută de la UE
Lumea la zi

Ce condiții pune Viktor Orban pentru a renunța la petrolul rusesc? Suma cerută de la UE

Ce condiții pune Viktor Orban pentru a renunța la petrolul rusesc? Suma cerută de la UE
Sursa foto: Hotnews

Peter Szijjarto, ministrul rus de Externe a spus că pentru a se putea renunța la petrolul rusesc, Ungaria are nevoie de 4 ani și 750 de milioane de euro.

“Diversificarea aprovizionării (prin oleoductul Adria) va necesita o investiţie de 200 milioane de euro, în timp ce transformarea capacităţii de rafinare va presupune un cost de 550 milioane de euro”, a explicat ministrul în Comisia Economică din Parlamentul ungar.

Suma investiției a crescut 

Inițial suma de investiții pronunțată era în jur de 18 miliarde de euro în ceea ce privește costul transformării structurii energetice a Ungariei, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Comisia Europeană a creat o problemă şi sperăm să ofere şi o soluţie pentru finanţarea acestor investiţii, pentru compensarea creşterii preţurilor şi modernizarea sectorului energetic din Ungaria, cu o valoare totală de 15-18 miliarde de euro”, a spus el luni.

Ungaria se numără printre țările care se opun unui veto pentru achiziționarea petrolului rusesc. Această măsură se găsește în al șaselea pachet de sancțiuni pe care îl pregătește Comisia Europeană pentru Rusia. Se va înregistra un cost ridicat al petrolului din cauza dependenței energetice ridicate de Rusia.

„Nu s-a ajuns la un acord comun între Comisia Europeană și Ungaria. Sancțiunile trebuie aprobate în unanimitate de partenerii comunitari.”

Premierul Viktor Orban a susținut că decizia Comisiei Europene ar putea produce o mare gaură în economia Ungariei. Tot el susține că țara este gata să negocieze o nouă propunere, dacă va fi de acord cu interesele țării lui.

Vizita președintei Comisiei Europene la Budapesta

Ursula von der Leyen a fost în vizită în Budapesta de Ziua Europei. Ungaria nu este de acord cu noul pachet de sancțiuni impuse împotriva Rusiei, întrucât acesta nu vine cu soluții la îngrijorările țării.

„Ar avea efectul unei bombe atomice asupra economiei Ungariei”, a transmis luni seară, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al guvernului Orbán, Zoltan Kovacs.

E nevoie de muncă suplimentară, dar ar fi fost făcute unele progrese în discuția cu Viktor Orbán, care „a ajutat la clarificarea chestiunilor legate de sancțiuni și securitate energetică”, a spus ea.

Conform Reuters, Emmanuel Macron, președintele francez l-a sunat pe liderul de la Budapesta pentru a încerca o negociere cu acesta referitoare la încheierea propunerii cu privire la interdicția importului de petrol din Rusia.

„Cei doi lideri au discutat viitorul securității energetice a Europei”, a transmis Budapesta.