Echipa de la Consiliul Județean Dolj a anunțat cǎ are planuri ambițioase pentru perioada următoare. Oficialii au de gând sǎ se ocupe de modernizarea infrastructurii rutiere din județ.
Informațiile acestea au apărut recent în publicația Gazeta de Sud. Iar președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a specificat că până în anul 2028, adicǎ anul în care se terminǎ mandatul obținut în vara lui 2024, pânǎ la o treime dintre drumurile județene vor fi modernizate dupǎ un proces de reabilitare.
De asemenea, anterior, echipa de la Consiliu menționase cǎ în perioada 2020-2024 s-au modernizat pânǎ la 200 de kilometri de drumuri județene. La aceastǎ categorie intrǎ inclusiv artere importante precum DJ 561A și DJ 552. În aceste proiecte, fondurile europene au fost principala sursă de finanțare. Iar pentru aceste proiecte anunțate recent, este vizatǎ o sumǎ de aproximativ 90 de kilometri de drumuri.
Iar lucrările au început deja pe DJ 606A, pe o porțiune de drum între Scaești și limita cu județul Mehedinți. „Consiliul Județean Dolj a reușit să atragă toate fondurile nerambursabile disponibile, în exercițiul bugetar actual, pentru investiții în infrastructura rutieră, atât din surse europene, cât și guvernamentale”, a declarat recent Cosmin Vasile, citat de Libertatea.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter