Infofinanciar > Info > Ce conține, de fapt, hrana uscată pentru animale? Majoritatea rețetelor sunt compuse 90% din cereale
Info

Ce conține, de fapt, hrana uscată pentru animale? Majoritatea rețetelor sunt compuse 90% din cereale

Ce conține, de fapt, hrana uscată pentru animale? Majoritatea rețetelor sunt compuse 90% din cereale
sursa foto unsplash.com

Hrana uscată pentru câini este cea mai populară hrană pentru animale de companie la nivel global, deoarece este ieftină și are un termen de valabilitate foarte lung în comparație cu alte forme de hrană pentru câini. Hrana uscată pentru câini este și foarte ușor de fabricat în masă și de transportat.

Există o gamă largă pe hrană uscată pe piață, iar compoziția exactă variază foarte mult de la un producător la altul. În general, hrana uscată este alcătuită din carne și produse din carne, cereale, legume, semințe, vitamine și minerale.

Ce este hrana uscată

Hrana uscată este fabricată printr-un proces numit „extrudare”. Extrudarea este o metodă prin care un amestec mare de ingrediente este încălzit la temperaturi extrem de ridicate și apoi compactat într-o anumită formă, apoi tăiat în bucăți de mărime mică. Ingredientele brute sunt măcinate împreună într-o substanță grosieră asemănătoare făinii, apoi turnat într-o mașinărie care prepară amestecul la o temperatură ridicată.

În ultima fază, o mașină elimină excesul de umiditate din bucățile obținute. În acest proces, multe din vitaminele și mineralele din alimente sunt pierdute așa că este nevoie să fie adăugate ulterior. Mărcile de hrană pentru câini de calitate mai slabă folosesc substanțe chimice și coloranți artificiali în această etapă pentru a adăuga din nou aromă apetisantă și un gust pe placul animalelor.

Printre ingredientele de bază se numără produse din diverse tipuri de carne – pui, porc, vită, miel, pește, diverse legume și semințe, împreună cu cereale furajere și făină de soia. Mărcile de hrană mai ieftine folosesc părți de animale, cartilaje, oase, părți gelatinoase, capete, etc. Totodată, pot fi folosite și substanțe chimice, coloranți și prezervatori de aromă. Pentru a tăia din costuri, unii producători aleg să folosească o cantitate minimă de produse din carne, compoziția fiind în mare parte de legume și cereale. Atunci când alegem să cumpărăm un anumit tip de hrană, este indicat să citim cu atenție ingredientele și compoziția sa.

Așadar, este recomandat să întrebăm medicul veterinar înainte să alegem o marcă de hrană pentru animalul nostru de companie, cu atât mai mult în cazul în care acesta are o problemă de sănătate.

Hrana uscată și cea umedă conțin adesea ingrediente similare. Principala diferență dintre cele două este cantitatea de umiditate din hrană. Alimentele umede pentru câini au o umiditate de 70-80%, în timp ce alimentele uscate pentru câini au, de obicei, mai puțin de 10% umiditate.

Cum alegem tipul de hrană cel mai potrivit

De asemenea, hrana uscată este împărțită pe categorii de vârstă, dimensiune, stilul de viață al animalului sau pentru anumite probleme de sănătate – gastrointestinale, alergice, pentru protecția tractului urinar. Este indicat să optăm pentru variante specifice de hrană în cazul în care animalul suferă de o boală sau afecțiune anume.

De asemenea, medicii recomandă o dietă echilibrată, între hrană uscată, hrană umedă și hrană proaspătă. Mâncarea gătită este și ea recomandată, dar trebuie să fim atenți la ingredientele folosite în prepararea ei. Există alimente care pot provoca alergii, afecțiuni grave și probleme de sănătate ale animalului. Cea mai bună variantă este întotdeauna consultarea unui medic specialist pentru a alege opțiunea cea mai potrivită pentru animalul nostru de companie.