Infofinanciar > Info > Ce este energia verde și în câte tipuri poate să fie împărțită? Care sunt beneficiile
Info

Ce este energia verde și în câte tipuri poate să fie împărțită? Care sunt beneficiile

Ce este energia verde și în câte tipuri poate să fie împărțită? Care sunt beneficiile
Foto: evz.ro

În ultimii 30 de ani, mai ales după adoptarea planului Green Deal de către UE, găsirea de surse de energie verde a devenit din ce în ce mai presantă, totul asociat cu aspectele ce țin de protecția mediului, mai cu seamă combaterea poluării aerului.

Deci, ce este energia verde? Energia verde reprezintă energia electrică obținută prin mijloace sustenabile, cu un impact redus asupra mediului.

Printre cele mai cunoscute exemple se numără următoarele:

  • centrale geotermale – utilizează energia geotermală, obținută din căldura din interiorul Pământului;
  • centrale hidroelectrice – se folosesc de forța hidraulică, adică capacitatea apelor de a crea lucru mecanic în urma curgerii lor;
  • centrale mareomotrice – energie produsă prin intermediul valurilor și a curenților oceanici.

Există și neajunsuri ale energiei verzi

Acestea au avantaje, dar și dezavantaje. Plusurile sunt evidente, reducerea impactului asupra resurselor neregenerabile și micșorarea gradului de poluare a aerului.

Iată, însă, care sunt neajunsurile fiecărui tip de instalație de producere regenerabilă a energiei electrice verzi:

  • Centralele solare au dezavantajul că necesită cheltuieli de întreținere mai mari decât panourile solare și necesită o putere mai mare instalată decât în alte cazuri, deși sunt mai eficiente când se investește puțin în ele. De asemenea, aceste instalații nu pot fi create oriunde pe glob. Trebuie ca în majoritatea zilelor dintr-un an să fie suficiente zile cu soare pentru ca acestea să dea randamentul scontat.
  • În ceea ce privește centralele eoliene, nici acestea nu pot fi amplasate oriunde, mai ales că vântul este adesea imprevizibil chiar și în aceeași zonă. Astfel, este necesar ca amplasamentul să fie identificat cu atenție, cu ajutorul unei hărți a tipologiei vânturilor, iar investițiile necesare sunt foarte mari.
  • În cazul centralelor mareomotrice, acestea produc energie în mod intermitent. În unele perioade mai îndelungate, producția de curent electric poate fi chiar apropiată de zero.
  • În ceea ce privește centralele pe bază de energie hidraulică, este important de observat că prin construirea de baraje pot fi distruse anumite ecosisteme. În plus, o astfel de instalație este costisitoare și trebuie să răspundă la anumite cerințe foarte stricte pentru a fi viabilă (rezistență la seisme și inundații, studii de mediu etc.).

Principalele avantaje

Avantajele surselor de energie verde sunt:

  • resurse inepuizabile;
  • prietenoase cu mediul înconjurător;
  • ajută la reducerea risipei;
  • siguranță în exploatare;
  • pot oferi independență energetică;
  • pe termen lung reduc cheltuielile legate de furnizarea energiei electrice.

Sursele de energie verde vor fi importante pentru generațiile viitoare. Acestea nu doar că oferă o alternativă la sursele care se vor epuiza la un moment dat, ci protejează și mediul înconjurător.