Infofinanciar > Info > Ce fonduri europene nerambursabile poti accesa pentru IMM-uri?
Info

Ce fonduri europene nerambursabile poti accesa pentru IMM-uri?

Fonduri europene nerambursabile, Sursă foto: unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

Potrivit autorităților, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) pot accesa foarte multe fonduri europene nerambursbile în anul 2022, prin mai multe programe naționale de finanțare destinate acestor firme. Aceste fonduri pot fi încadrate de la câteva mii de euro, depășind uneori pragul de un million de euro. De asemenea, investiția poate acoperi chiar până la 100% din valoarea proiectului.

Care sunt programele prin care putem obține pentru IMM-uri aceste fonduri europene nerambursabile? Mai jos sunt câteva exemple.

Programe prin care putem obține fonduri europene nerambursabile

a) Fonduri europene eficiență energetică – POIM 11.1

Valoarea finanțării: 50-200.000 euro

Bugetul apelului: 100 mil euro (500 proiecte finanțate la valoare maximă)

Termen limită implementare: 31.12.2023

Beneficiari eligibili: IMM-uri și întreprinderi mari

Contribuție proprie la cheltuielile eligibile: – zero

Tip investiție: urban și rural

Criterii de selecție – conform grilei de evaluare

Intervalul de înscriere: 13 – 27 octombrie 2022

 

b) Fonduri europene energie regenerabilă pentru autoconsum – POIM 11.1

Valoarea finanțării: intre 50.000 – 500.000 EURO nerambursabili

Bugetul apelului: 200 mil euro (400 proiecte finanțate la valoare maximă)

Termen limită implementare: 31.12.2023

Beneficiari eligibili: IMM-uri și întreprinderi mari

Contribuție proprie – variabilă, în funcție de categoria de societate (micro, mică, mijlocie sau mare) și de județul unde va avea loc implementarea

Tip investiție: urban și rural

Criterii de selecție – conform grilei de evaluare

Intervalul de înscriere: 18 octombrie – 1 noiembrie 2022

 

c) Fonduri europene reabilitare termică – POIM 11.1

Valoarea finanțării: 50-500.000 euro

Bugetul apelului: 200 mil euro (400 proiecte finanțate la valoare maximă)

Termen limită implementare: 31.12.2023

Beneficiari eligibili: IMM-uri și întreprinderi mari

Contribuție proprie – variabilă, în funcție de categoria de societate (micro, mică, mijlocie sau mare) și de județul unde va avea loc implementarea

Tip investiție: urban și rural

Criterii de selecție – conform grilei de evaluare

Intervalul de înscriere: 11-26 octombrie

IMM-urile pot accesa și bani pentru agricultură

IMM-urile pot obține fonduri europene nerambursabile și pentru agricultură prin programul Politica agricolă comună (PAC). În anul 2019, fermierii au primit sprijin din partea UE în valoare de 58,82 miliarde de Euro

Printre obiectivele acestui proiect se numără:

– să îi sprijine pe fermieri și să îmbunătățească productivitatea agricolă, pentru o aprovizionare stabilă cu alimente la prețuri accesibile;

– să îi protejeze pe agricultorii din Uniunea Europeană, astfel încât aceștia să-și poată asigura un trai decent;

– să contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la gestionarea durabilă a resurselor naturale;

– să conserve zonele rurale și peisajele de pe întreg teritoriul său;

– să mențină vitalitatea economiei rurale prin promovarea locurilor de muncă din sectorul agricol, din cel agroalimentar și din sectoarele asociate.

Bugetul PAC este format din alte două fonduri care fac parte din bugetul UE:

–          Fondul european de garantare agricolă (FEGA), care oferă sprijin direct și finanțează măsuri de piață;

–          Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), care finanțează dezvoltarea rurală.