Aproximativ o optime din suprafața totală a Irakului este arabilă, iar o altă zecime este reprezentată de pășuni permanente. Agricultura reprezintă doar 10% din PIB-ul țării, astfel, acest sector nu are o contribuție majoră la economia Irakului. În plus, țara din Orientul Mijlociu importă o mare parte din cereale de la alte state.
În plus, Turcia s-a confruntat cu secete repetate, care au redus cantitatea de apă din Eufrat accesibilă pentru agricultură în sud. Tigrul este mai puțin susceptibil la secetă datorită zonei sale de drenaj mai mari, care include afluenți din Iran, dar cu toate acestea a fost necesar să se construiască o serie de baraje uriașe pe întregul sistem fluvial pentru a stoca apa pentru irigații. Pentru a lupta împotriva salinității, a fost necesară o tratare atentă a solurilor. Deteriorarea infrastructurii irakiene de apă, utilizarea sporită a apei în țările din amonte, Turcia și Siria, precum și penuria de apă severă și periodică au determinat fermierii să își abandoneze terenurile.
Agricultura nu are un aport major la economia Irakului
În trecut, sectorul agricol reprezenta între un sfert și o treime din PIB-ul irakian; în prezent, acesta reprezintă aproximativ 10%, și nu are o contribuție majoră la economia Irakului. Pe lângă uscăciunea și solul salinizat, sectorul agricol al națiunii se luptă, de asemenea, cu inundațiile și înnămolirea, care împiedică funcționarea eficientă a sistemului de irigații. După 1990, a existat un deficit de îngrășăminte și de echipamente agricole, iar o secetă prelungită la începutul secolului XXI a contribuit la scăderea producției agricole.
Înainte de revoluția din 1958, un număr mic de proprietari de terenuri bogate controlau majoritatea terenurilor agricole. Guvernul revoluționar a demarat un program de reformă funciară, care a implicat desființarea unor proprietăți uriașe, transferul terenurilor către familiile de țărani și stabilirea unor limite privind dimensiunea exploatațiilor private. Inițial, încurajând proprietatea publică și înființând cooperative agricole și ferme comunitare, guvernul baathist care a preluat puterea în 1968 a constatat că aceste inițiative au fost ineficiente. Fără restricții privind dimensiunea exploatațiilor, guvernul a început să închirieze sau să vândă toate fermele de stat către întreprinderi private după 1983. Nu a mai fost necesară apartenența la cooperative și utilizarea agențiilor guvernamentale de marketing.
90% din orez este importat
Irakul importă o cantitate semnificativă de alimente pentru consumul intern prin intermediul sectorului public și privat. Ministerul Comerțului gestionează sistemul public de distribuție a țării (PDS), un sistem de cartele de rație, pentru a furniza direct alimente familiilor cu venituri medii și mici. În 2020, sistemul PDS și-a redus rațiile de la 12 la opt rații pe an din cauza constrângerilor financiare și a lipsei unui buget; acesta a menținut această cantitate mai mică de rații în 2021. În timp ce țara din Orientul Mijlociu a fost, din punct de vedere istoric, o piață bună pentru produsele de pasăre, creșterea tarifelor începând cu 2017 și o interdicție de vânzare cu ridicata în 2020 au închis, în esență, această oportunitate pentru moment.
Principalul importator de grâu este Ministerul Comerțului, care trebuie să suplimenteze producția internă cu grâu importat pentru a satisface nevoile PDS. Sectorul privat importă, de asemenea, făină (grâu măcinat), care este contabilizată ca echivalent de grâu. În medie, 65 la sută din consumul de grâu este importat. În 2019 (ultimele date disponibile), producția internă a atins 6,1 milioane de tone. plantării. Astfel, din punct de vedere al producției agricole, Irakul nu își face simțită prezența în topul economiilor mondiale.
Principalul importator de orez din Irak este Ministerul Comerțului, care trebuie să suplimenteze producția internă cu orez importat pentru a satisface nevoile PDS. În medie, 90 la sută din orez este importat. În ultimul an, ministerul a achiziționat orez de calitate inferioară, ceea ce a dus la creșterea importurilor din sectorul privat din alte origini decât Statele Unite. Cererea de orez de calitate superioară este în creștere, iar importurile din sectorul privat prezintă un potențial de creștere.
Sursa: Britanica
