Ca orice altă parte a economiei Irakului, sectorul serviciilor a avut de suferit în timpul embargoului. Vânzările cu amănuntul au scăzut pe măsură ce șomajul a crescut și puterea de cumpărare a dinarului a scăzut brusc. O mare parte din salariul fiecărui irakian – chiar și în rândul clasei de mijloc altădată înfloritoare – a fost alocată pentru necesități precum hrana și adăpostul.
Poziția geografică oarecum izolată a Irakului și deceniile sale de instabilitate politică aproape perpetuă au împiedicat serios posibilitatea ca turismul, în ciuda bogăției istorice profunde a țării, să devină în curând o sursă majoră de venit național. Singurul sector al economiei serviciilor care a prosperat în mod constant pe toată durata embargoului a fost industria construcțiilor. Guvernul a investit o mare parte din resursele sale limitate în repararea pagubelor provocate de Războiul din Golful Persic (în special în Bagdad și în jurul acestuia) și în construirea de monumente și palate grandioase pentru regim și pentru liderul său, Saddam Hussein.
Forța de muncă și fiscalitatea
Legile muncii adoptate în urma revoluției oferă protecție angajaților, inclusiv salarii minime și indemnizații de șomaj; în mod tradițional, au existat, de asemenea, indemnizații pentru maternitate, bătrânețe și boală. Nu este clar modul în care aceste măsuri au fost onorate de la începutul anilor 1990. Sindicatele au fost legalizate în 1936, dar eficiența lor a fost limitată de controlul guvernului și al Partidului Baʿath. Singura organizație sindicală autorizată din Irak este Federația Generală a Sindicatelor (GFTU), înființată în 1987, care este afiliată la Confederația Internațională a Sindicatelor Arabe și la Federația Mondială a Sindicatelor. În timpul guvernului Baʿath, lucrătorii din sectorul privat puteau să se afilieze doar la sindicatele locale asociate cu GFTU, care, în realitate, era strâns legată de partid și controlată de acesta și era în mare parte un vehicul pentru ideologia Baʿathistă. În mod tradițional, negocierea colectivă nu a fost practicată, iar lucrătorilor le-a fost interzis să facă grevă.
Transporturi și telecomunicații
Sistemul de transport al Irakului cuprinde toate tipurile de călătorii, atât antice, cât și contemporane. În unele regiuni deșertice și montane, locuitorii încă se bazează pe cămile, cai și măgari. În ciuda perturbărilor cauzate de evenimentele din 1980, sistemele de transport ale țării sunt, după standardele din regiune, rezonabil de ridicate.
Rețeaua de drumuri a fost îmbunătățită în mod semnificativ începând cu anii 1950, iar mai mult de patru cincimi din kilometrajul rutier este asfaltat. Există legături rutiere bune cu țările învecinate, în special cu Kuweit și Iordania. Cea mai extinsă rețea rutieră se află în centrul și sudul Irakului.
Sistemul feroviar este controlat de Căile Ferate ale Republicii Irakiene. Principalele linii includ o linie cu ecartament metric de la Bagdad la Kirkūk și Erbil și o linie cu ecartament standard de la Bagdad la Mosul și Turcia. În sud, o linie cu ecartament standard din Bagdad ajunge la Basra și Umm Qaṣr. O linie leagă Irakul de sistemul feroviar sirian. Serviciul feroviar internațional a fost întrerupt în timpul tulburărilor politice din anii 1980 și nu a fost restabilit cu Siria până în 2000 și cu Turcia până în 2001. Liniile de cale ferată au fost deteriorate de jafuri în timpul războiului din Irak și au necesitat reparații semnificative.
Sistemul de telecomunicații nu mai este controlat de stat
Rețeaua de telecomunicații irakiană, cândva una dintre cele mai bune din regiune, a fost grav avariată în timpul Războiului din Golful Persic și s-a degradat și mai mult în 2003. Rețeaua a fost reparată doar parțial și a suferit din cauza unei întrețineri inadecvate și a unei lipse cronice de piese de schimb. Serviciile care sunt disponibile sunt de o calitate slabă. Există aproximativ trei linii telefonice principale la o sută de locuitori și un acces doar puțin mai mare la televiziune, cu mai puțin de un aparat la 10 locuitori. Aproximativ o cincime din populație are acces regulat la radio. Toate posturile de televiziune și de radio au fost controlate direct sau indirect de către guvern, dar după 2003 au fost eliminate restricțiile, iar serviciile de televiziune prin satelit au cunoscut un adevărat boom. Serviciul de telefonie mobilă, indisponibil în timpul guvernului Baʿath, este acum accesibil în zonele urbane, iar accesul la internet este disponibil pentru un public mult mai larg.
Sursa: Britanica.
