Infofinanciar > Info > Ce se întâmplă cu legea salarizării? Ministerul Muncii a făcut anunțul
Info

Ce se întâmplă cu legea salarizării? Ministerul Muncii a făcut anunțul

legea salarizării (sursă foto: Economedia)
Sursa foto: arhiva companiei

Conform informațiilor transmise de reprezentanții Ministerului Muncii, în momentul de față de poartă discuții cu partenerii sociali. Obiectul acestora este o serie de aspecte cu privire la legea salarizării la care se lucrează în prezent.

Legea salarizării unitare în sistemul bugetar reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte de pe agenda publică în ultimele luni.

Negocierile continuă

Potrivit Ministerului Muncii, negocierile și dezbaterile continuă. Ministerul a comunicat că anumite organizații partenere din domeniul social au trimis propuneri referitoare la coeficienții și grilele de salarizare destinate noii legi. Proiect care în prezent este analizat.

În legătură cu acest aspect, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a evidențiat faptul că până în prezent au avut loc consultări extinse în cadrul dialogului social. Aici au fost implicare federațiile sindicale reprezentative din diverse sectoare ocupaționale.

Conform informațiilor transmise de Ministerul Muncii, unii parteneri sociali au depus sugestii referitoare la coeficienții și grilele de salarizare. Propunerile se află în prezent în proces de analiză. Evaluarea este realizată conform unei metodologii dezvoltate de consultantul guvernamental pentru acest proiect legislativ, Banca Mondială.

Anunțul Ministerului Muncii

Ceea ce au subliniat reprezentanții Ministerului Muncii este faptul că Legea este un punct de referință crucial în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Jalonul 420. Acesta este un obiectiv pe care țara noastră trebuie să îl atingă.

Având aceste lucruri în vedere, Ministerul Muncii menține un dialog constant cu reprezentanții Comisiei Europene. Atunci când vine vorba despre procesul integral de elaborare a noii legi a salarizării, acesta este unul care a fost și care va rămâne transparent și deschis.

Principalele priorități sunt înlăturarea inechităților care există în sistem. De asemenea, se mai dorește și stimularea performanței. Proiectul de act normativ va continua să fie dezbătut de către Ministerul Muncii și partenerii sociali. Asta înainte de a fi supus dezbaterilor și adoptării publice.

Jalon din PNRR

„Legea salarizării este un jalon foarte important în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Jalonul 420 – care trebuie să fie îndeplinit de către România. Din acest motiv, MMSS este în contact permanent și cu reprezentanții Comisiei Europene.

Întregul demers de realizare a noii legi a salarizării a fost și rămâne unul transparent, deschis, având ca principale obiective eliminarea inechitățior din sistem și stimularea performanței. MMSS va analiza și discuta în continuare cu partenerii sociali proiectul de act normativ privind noua lege înainte de a fi pus în transparență decizională”, sunt informațiile pe care le-au transmis reprezentanții Ministerului Muncii, potrivit dailybusiness.ro