Infofinanciar > Info > Ce mai inventează aleșii de data asta: Etichete cu tricolorul și amenzi de 20.000 de euro
Info

Ce mai inventează aleșii de data asta: Etichete cu tricolorul și amenzi de 20.000 de euro

Ce mai inventează aleșii de data asta: Etichete cu tricolorul și amenzi de 20.000 de euro
sursa foto: fanatik.ro

O nouă reformă PSD, înaintată de Marcel Ciolacu, propune amendarea comercianților care vând produse realizate din materii prime românești, în cazul în care nu sunt indicate. 

Astfel, operatorii care desfășoară activități de comercializare a produselor realizate din materii prime de origine română, indiferent dacă practică vânzarea acestora în magazine fizice sau online, vor fi obligați să semnalizeze originea materialelor folosite în produse. 

Cum se vor aplica sancțiunile 

Pe produsele realizate din materii prime de origine românești urmează să se aplice o etichetă cu drapelul țării, care să semnalizeze originea materialelor folosite. Acestea vor trebui aplicate în apropierea produsului, în câmpul vizual al consumatorului, astfel încât să fie ușor de identificat de către utilizator.  

Această măsura a fost propusă în cadrul unui nou proiect legislativ, inițiat de către liderii PSD, și înaintat de către Marcel Ciolacu. 

Sancțiunile propuse pentru nerespectarea acestor obligații vor aduce comercianților amenzi ce pot ajunge chiar și la suma de 100.000 de lei. 

Potrivit proiectului înaintat de liderii PSD, nerespectarea acestei reguli va constituie o contravenție și se va sancționa astfel: pentru nerespectarea prevederilor menționate cu amendă între 1.000 și 10.000 pentru operatorii economici care au realizat anul precedent o cifră de afaceri pe până la 2 milioane de euro. Iar amendă între 10.000 și 100.000 vor primi comercianții care au realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro. 

Mai mult detalii despre noul pachet de legi intitulat „Patriotismul Economic” 

Marcel Ciolacu explică faptul că noul program de guvernare ar urma să încurajeze patriotismul economic, și are în vedere realizarea a mai multor obiective. 

Unul dintre obiectivele pe care pachetul de legi urmează să le atingă este stimularea dezvoltării activității de comercializare a mărfurilor provenite din materii prime pe teritoriul național.  

Pentru a susține acest obiectiv setat de către PSD a spus că ”având în vedere predispoziția consumatorului român pentru consumul de produse de proveniență autohtonă și pentru o mai bună informare asupra existentei acestora la comercializare, indiferent dacă vorbim de magazine ori de comerțul online de produse, este necesară crearea unui cadru legislativ adecvat, care să vină în sprijinul consumatorilor să aleagă în cunoștință”. 

Celelalte două obiective ale guvernării economic-patriotice vor fi încurajarea liberei inițiative și informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării unui mediu corect de dezvoltare a producătorilor autohtoni, potrivit Profit.ro.

”Operatorii economici care desfășoară activități de comercializare a produselor, indiferent dacă această activitate se desfășoară în cadrul magazinelor fizice sau în mediul on-line, sunt obligați să se asigure că produsele provenite din materii prime românești sunt semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul național al României, imediat lângă produs, în câmpul vizual al consumatorului și ușor de identificat de către acesta”, prevede proiectul inițiat de liderii PSD.