Infofinanciar > Info > Ce ne-a rezervat vremea în luna lui mărțisor? Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Info

Ce ne-a rezervat vremea în luna lui mărțisor? Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

b365.ro
FOTO: b365.ro

În următoarele două săptămâni vremea se va încadra în normalul acestei perioade la fel și regimul pluviometric, potrivit estimărilor meteorologice realizate de ANM.

În regiunea Banatului, ultima zi a lunii februarie nu va ieși din tiparul normal al acestei perioade, bănățenii vor avea parte de o vreme rece. Termometrele nu vor arăta temperaturi mai mari de 5 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru principalele zone din țară

Pentru perioada 28 februarie 12 martie valorile termice se vor menține de asemenea, în normalul acestei perioade, chiar dacă se vor înregistra mici oscilații pe durata nopții. Media temperaturilor se va încadra în intervalul 6-10 grade Celsius, iar pe finalul perioadei ne putem aștepta la ușoară apreciere a valorilor termice. Pe durata nopții, regimul termic va fi unul negativ cu temperaturi de -2 respectiv 2 grade Celsius.

Pentru regiunea Crișana, vremea a rezervat pentru ultima zi a lunii februarie temperaturi destul de scăzute. Acestea vor oscila între 2 și 4 grade Celsius. În intervalul 28 februarie 12 martie, regimul termic va fi caracterizat de temperaturi care se vor situa între 6-9 grade Celsius. pe finalul intervalului vremea se va încălzi ușor.

În privința temperaturilor nocturne, meteorologii au indicat valori aproape de limita înghețului, undeva între -3 și 0 grade Celsius. De asemenea, este posibil ca în intervalul 5-12 martie să cadă și precipitații sub formă de ploaie.

Prognoza meteo pentru Muntenia și Transilvania

Pentru Muntenia, prognoza meteo pentru ultima zi a lunii februarie indică o vreme caldă cu o medie a temperaturilor undeva la aproximativ 12 grade Celsius.

Săptămâna viitoare valorile termice se vor încadra în intervalul 5-6 grade Celsius, apropiat de normalul pentru această perioadă a anului. Pe durata nopții termometrele vor arăta valori apropiate de limita înghețului cu o medie a minimelor care oscilează între -1 și 1 grad Celsius.

Excepție vor face primele nopți din luna martie, atunci când temperaturile vor fi pozitive, în jurul a două grade Celsius. Se vor înregistra local și temporar precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului 28 februarie 12 martie.

În regiunea intra-carpatică în Transilvania, vremea va fi în general rece cel puțin până pe 2 martie. Valorile termice se vor încadra între 2 și 4 grade Celsius. După care termometrele vor arăta temperaturi ceva mai ridicate apropiate de normalul acestei perioade. Maximele vor oscila între 5 și 9 grade Celsius, în timp ce minimele se apropie de pragul înghețului și se vor situa între -4 și 0 grade Celsius. Cantitățile de averse vor fi moderate în parcursul perioadei 5-12 martie.

Cum va fi vremea în Moldova, Oltenia și Maramureș

În regiunea Moldovei, temperaturile maxime vor oscila între 2-4 grade Celsius cel puțin până pe 2 martie, după care valorile termice vor înregistra o ușoară creștere, apropiate de valorile normale pentru această perioadă din an. Media maximelor nu va depăși 9 grade Celsius. Temperaturile minime, și în acest caz vor oscila în jurul temperaturilor de -4 și 0 grade Celsius. Precipitații se vor înregistra în perioada 5-12 martie.

Pentru regiunea Olteniei, cel puțin până în data de 3 martie, regimul termic se va încadra în valorile normale pentru această perioadă. Valorile termice maxime nu vor depăși 7 grade Celsius, ulterior vremea se va mai încălzi. Valorile nocturne vor fi apropiate de pragul înghețului, media minimelor se va opri la -1 grad. Se vor înregistra precipitații locale și temporare însă slab cantitativ.

Pentru Regiunea nordică a țării, în special în zona Maramureșului meteorologii au precizat că regimul termic va fi caracterizat prin valori termice care nu vor ieși din normalul acestei perioade. Prin urmare, media valorilor maxime se încadra în intervalul 4-7 grade Celsius, potrivit romaniatv.net.