Conducerea lui Boris Johnson a început să se prăbușească pe sunetul imnului de încoronare „Zadok the Priest” (imn folosit la încoronarea regelui George al II lea). În iulie, Rishi Sunak, cancelarul finanțelor publice și Sajid Javid, secretarul pentru sănătate, demisionaseră. În birourile de la Whitehall, se dezlănțuise iadul. La două luni după plecarea lui Johnson, Liz Truss a câștigat șefia Partidului Conservator din Marea Britanie.
În iulie, în doar 36 de ore, aproximativ 50 de membri ai guvernului urmau să demisioneze; nenumărați alți deputați îl vor îndemna pe dl Johnson să plece. În seara zilei de 6 iulie, o delegație de miniștri ai cabinetului – printre care și înlocuitorul dlui Sunak, Nadhim Zahawi – i-a spus că jocul s-a terminat. Răspunsul său a fost un acces de sfidare shakespeariană. L-a demis pe Michael Gove, cel mai apropiat lucru pe care cabinetul îl avea de o barbă cenușie, și a insistat asupra mandatului său electoral personal de 14 milioane de alegători (o bastardizare a constituției: Britanicii aleg parlamentele, nu președinții). A lăsat să se înțeleagă că ar fi cerut reginei alegeri pentru a se salva de colegii săi; acest lucru ar fi testat la limită convențiile constituționale. Boris Johnson a făcut ceea ce face întotdeauna: a avut grijă de Boris Johnson.
Cum arată Anglia pe care o va conduce Liz Truss
În luna iulie, inflația a depășit 10%, un record în ultimii 40 de ani, astfel că lira este fragilă. NHS (Serviciul Național de Sănătate) se luptă cu o imensă întârziere, 4,3 milioane de pacienți care așteaptă proceduri elective. Perspectivele de creștere pe termen lung sunt slabe. Liz Truss, succesoarea lui Johnson se va confrunta, de asemenea, cu o întrebare mai profundă: mai este Partidul Conservator capabil să guverneze?
Politica dlui Johnson de sprijin viguros pentru Ucraina nu este în mare pericol. În ceea ce privește economia, plecarea dlui Sunak a subliniat diviziunile profunde ale conservatorilor. În scrisoarea sa de demisie adresată dlui Johnson, dl Sunak, care susține disciplina fiscală, a declarat că abordările lor sunt „fundamental prea diferite”.
În ceea ce privește imigrația, o aripă de dreapta a deplâns faptul că dl Johnson ar fi putut fi în siguranță dacă ar fi continuat să trimită solicitanții de azil în Rwanda, sfidând o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.
