Infofinanciar > Info > Ce pensie va avea un român care are un salariu de 4.000 de lei brut? Metoda de calcul a cuantumului
Info

Ce pensie va avea un român care are un salariu de 4.000 de lei brut? Metoda de calcul a cuantumului

pensii talon de pensie impact.ro
sursă foto: impact.ro

Chiar și după 35 de ani de cotizat la stat, posibilitatea unei bătrâneți fără griji nu este o siguranță, în condițiile de calculare a pensiei din acest moment. Cuantumul pensiei se calculează prin înmulțirea punctajului mediu anual, realizat de asigurat cu valoarea punctului de pensie.

Sistemul de pensii din România va fi puternic zdruncinat în viitorul apropiat, din cauza natalității în scădere și a îmbătrânirii rapide a populației. Din această cauză, angajații care urmează să iasă la pensie peste 10 – 20 de ani ar putea primi o pensie mai mică, comparativ cu sumele contribuite de-a lungul vieții.

Cum se calculează pensia

Casa Națională de Pensii Publice a comunicat calculul necesar determinării valorii unei pensii, în funcție de anii de cotizare și a punctului de pensii.

„Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv”, explică reprezentanții CNPP.

Astfel, potrivit acestora, „punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistică”.

Veniturile neimpozabile nu se iau în considerare la calcul

Astfel, punctajele anuale se adună, iar suma totală se împarte apoi la vechimea contribuabilului, numită „stagiul complet de cotizare”. Acest lucru se adună a fi „punctajul mediu anual” al viitorului pensionar, adică punctele acumulate de-a lungul perioadei de salarizare.

Este de menționat faptul că veniturile neimpozabile nu se iau în considerare. Astfel, pentru punctajul final, se adună numai leafa obținută în mod oficial și sporurile permanente ale angajatului, pentru care acesta a plătit impozite și contribuții de asigurări sociale.

Motivul pentru care calcului pensiilor este într-o continuă schimbare se datorează raportului continuu între veniturile câștigate de un angajat și salariul mediu brut pe economie, care diferă de la o perioadă la alta. Cu cât salariul mediu brut este mai mare, cu atât crește și punctul de pensie.

Ce pensie va avea un angajat cu un salariu de 4.000 de lei brut

Spre exemplu, un angajat care câștigă în momentul de față un salariu lunar de 4.000 de lei brut (2.400 de lei net), va avea o pensie la bătrânețe de numai 1.275 de lei, după 35 de ani de cotizații. Asta înseamnă o sumă de 265 de euro pe lună, la un salariu de aproape 500 de euro, pentru pilonul I de pensii. În cazul Pilonului II, unde cotizațiile sunt mai mici, implicit și pensia va fii mai redusă, informează Antena 3 CNN.

Pentru o pensie de 2.500 de lei, o sumă care de abia că acoperă un nivel de trai decent în România, un angajat ar trebui să lucreze 35 de ani pe un salariu brut de 8.000 de lei, adică 4.700 de lei net. Astfel, după decenii de muncă, românii primesc doar jumătate din salariul lunar primit în mână.