Minivacanța de 1 mai pe anul 2023 se apropie cu pași repezi, mai este doar o zi, iar atât turiștii, cât și proprietarii din Horeca sau de afaceri din zonele vizitate se pregătesc acum de zor. Vremea se va anunța a fi una foarte bună pentru numeroase activități în aer liber, atât la munte, cât și la mare.
În ceea ce privește zonele muntoase, chiar dacă temperaturile sunt zilele acestea într-un interval normal perioadei din calendar, încă se mai poate practica schiul, căci în unele zone mai înalte încă se mai regăsește un strat bine pus de zăpadă de până la jumătate de metru.
Cât costă o tură cu schiurile?
În acest caz, pentru pasionații de sporturile de iarnă, chiar dacă se apropie luna mai, aceștia încă se mai pot bucura de o tură cu schiurile. Un skipass costă, în medie, suma de 230 de lei pe zi pentru un adult și 150 de lei pe zi pentru un copil.
Pentru cei ce care nu sunt pasionați de sport, există și pentru ei numeroase variante. Asta pentru că vremea se va anunța foarte bună. Cei de la Agenția Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat recent că șansele de ploaie la munte sunt unele foarte mici în minivacanța de 1 mai. Astfel, turiștii care ajung în acest zone se vor putea bucura de o plimbare în natură sau de un grătar la iarbă verde fără a fi perturbați de precipitații puternice, informează stirileprotv.ro.
Cât costă o cazare la munte?
Așadar, vremea va fi una foarte bună, posibilități de activități există, dar mai întâi trebuie asigurată cazarea. Potrivit ultimelor informații oferite de oamenii din Horeca, pe Valea Prahovei, de exemplu, una dintre cele mai căutate destinații în rândul românilor în astfel de situații, gradul de ocupare al cazărilor era de 85%. Vilele și pensiunile sunt deja ocupate, însă turiștii mai pot găsi loc în cadrul hotelurilor mari.
În cazul acestora din urmă, prețul pentru o cameră dublă poate porni de la prețul de 200 de lei, iar acesta ajunge până la 800 de lei. Chiar și așa, foarte multe unități de cazare de munte solicită clienților să facă rezervare pentru cel puțin trei nopți dacă vor să se cazeze.
O minivacanță departe de agitație
Unii au și altfel de preferință, căci vizează să petreacă aceste trei zile libere în liniște, departe de agitație, cât mai retrași. Și pentru acești oameni există posibilități, căci există numeroase variante, de exemplu, căbănuțele de lemn din pădure. Pe site-urile de specialitate, aceste închirierea acestora se regăsește de la câteva sute de lei bune pe noapte în sus. Asta diferă, bineînțeles, de zona aleasă, de condiții și facilități.
Mai departe, pentru grupruri organizate de cinci persoane, de exemplu, pentru închirierea unei cabane în localitate Arieșeni, ce se află la granița dintre județele Alba și Bihor, pentru o închiriere de trei nopți, turiștii vor plăti suma de aproape 1300 de lei de persoană. În altă zonă, de exemplu pentru o cabană din Lunca de Jos, județul Harghita, prețul pe pentru același interval de timp ajunge la suma de 1500 de lei.
Turiștii mai pot găsi aceste servicii și în Săliștea de Sus, unde o cabană se închiriază cu suma de 2400 de lei pe noapte, pentru trei nopți. În Ghiduț, o cabană ce poate rezerva zece locuri și oferă și ciubăr, se închiriază cu 1800 de lei, iar acest preț este unul aplicabil pentru grupul de cinci persoane, pentru trei nopți.