Dintre toate țările UE din apropierea Rusiei, Ungaria este cea mai prietenoasă față de statul condus de Vladimir Putin. Astfel, ea este singura din Uniunea Europeană care nu a aplicat sancțiuni energetice Moscovei. Celelalte țări din alianță, indiferent de nivelul de independență energetică, au căutat resurse alternative de gaz, în special din Turcia și Azerbaidjan.
Chiar dacă ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, nu va merge chiar la Kremlin, el va vizita Moscova pentru o întrevedere politică. Cei cu care va purta negocieri sunt vicepremierul rus, Alexander Novak, și președintele Rosatom, Alexei Lihachev. Discuțiile dintre aceste trei părți se leagă de aprovizionarea cu gaz a Ungariei de către Federația Rusă. O decizie controversată, dar pe care oficialii ungari o reiterează chiar și după un an de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean.
Rușii sunt asigurați de cooperarea Ungariei
Cu scurt timp înainte să-și anunțe vizita, ministrul de externe ungar l-a asigurat pe Alexander Novak de continuarea relațiilor economice dintre cele două state, pe care a argumentat-o astfel: „Securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei necesită transport neîntrerupt de gaze, petrol și combustibil nuclear. Pentru a îndeplini aceste trei condiții, cooperarea energetică maghiară-rusă trebuie să fie neîntreruptă”, a explicat el. Ungaria se află într-o minoritate covârșitoare în Uniunea Europeană, deoarece continuă să întrebuințeze îndeosebi resurse energetice rusești.
Chiar dacă această cooperare a ridicat multe sprâncene și semne de întrebare, înaltul oficial ungar insistă că „Nu este vorba despre preferințele politice, ci despre fizică”, conform unei declarații care a fost citată de digi24.ro.
Mai mult decât atât, conducerea statului maghiar este vădit împotriva unei schimbări a stării de fapt, chiar dacă asta înseamnă să contrazică liniile directoare ale Uniunii Europene. Ministrul de externe a declarat că Ungaria se dezice de și blochează orice sancțiuni care vizează tranzacțiile cu energie nucleară.
Poziția Ungariei în război
Deși Ungaria s-a arătat solidară cu Ucraina, prin trimiterea de ajutor umanitar, ea are anumite rezerve comparativ cu alte state europene. Astfel, statul ungar se opune transporturilor de arme către Ucraina, în cazul în care acestea ar străbate și teritoriul Ungariei. În plus, Viktor Orban a declarat că statul său nu trebuie să fie implicat în conflictul ruso-ucrainean, în special pentru că scopul primordial al Guvernului maghiar este acela de a oferi locuri de muncă cetățenilor ungari.
Astfel, el și-a arătat și reticența față de integrarea refugiaților de război pe teritoriul țării pe care o guvernează. Atât Uniunea Europeană, cât și NATO, alianțe din care care face parte Ungaria, au criticat guvernul Orban pentru deschiderea la negocieri cu Rusia. Însă asta nu a oprit avansul relațiilor economice dintre cele două state.