Infofinanciar > Info > Ce s-a ales de „Perla Moldovei”? Turismul românesc, în ruine
Info

Ce s-a ales de „Perla Moldovei”? Turismul românesc, în ruine

Ce s-a ales de „Perla Moldovei”? Turismul românesc, în ruine

Stațiunea Slănic Moldova are istorie și renume. La sfârșitul secolului al XIX-lea, ea și-a croit locul printre cele mai populare stațiuni românești. Foarte mulți turiști se aflau în situația de a nu găsi cazare decât dacă își rezervau cu un an înainte loc. Iar acum, acest oraș turistic este în cea mai mare parte gol.

Cum a avut loc acest declin al stațiunii care fusese supranumită „Perla Moldovei”? Se pare că nu este singurul oraș dedicat îndeosebi tratamentelor balneare care și-a pierdut din strălucirea și mulțimile de vizitatori de odinioară.

Declinul unor stațiuni

În trecut, chiar și medicii străini veneau adesea să viziteze Slănic Moldova sau chiar să se stabilească în orașul băcăuan. Principalul motiv pentru acest lucru este prezența izvoarelor termale, cu proprietăți vindecătoare. La fel ca și Slănic Moldova, multe centre turistice care oferă și proprietăți terapeutice au decăzut. Dintre acestea, amintim îndeosebi Băile Felix, Herculane și Olănești. În Herculane, mai multe figuri publice au protestat împotriva închiderii unicei librării din oraș, care nu mai este profitabilă de când atât numărul cetățenilor orașului, cât și cel al turiștilor, au scăzut vertiginos.

Din punctul de vedere al lui Gheorghe Baciu, care este primarul Slănic Moldova, cea mai mare problemă este lipsa de fler administrativ a celor mai multe entități care se lansează în industria hotelieră. Din această perspectivă, privatizarea a dus în repetate rânduri la nereguli, haos și, în cele din urmă, la eșecul anumitor centre de cazare, afectând turismul românesc la scară largă.

”Privatizarea a adus şi proprietari care nu au înţeles ce înseamnă managementul turistic. Stațiunile s-au privatizat la pachet. 18 hoteluri din Slănic le-a cumpărat o singură entitate şi dacă acea societate a făcut management rău, normal ca staţiunea s-a dus la vale”, a declarat edilul pentru Fanatik.

Cum era pe vremuri?

Chiar dacă există planuri de revitalizare a zonei, deocamdată, situația este una incertă. Iar proprietarii care administrează de mult timp pensiuni din Slănic Moldova își amintesc cu nostalgie de perioada în care era atât de aglomerat aici, încât persoanele care-și doreau cu disperare să se cazeze nu mai găseau nici măcar o cameră liberă.

”La noi, aici, era rând la poartă înainte şi chiar după Ceauşescu, în ’90, ’91, ’92, veneau mulţi aici şi Strigau “bă, aveţi camere?” Şi striga lumea la poartă. Nu găseau camere, aşa de aglomerat era în staţiune”, rememorează Rodica și Pavel Avădanei, un cuplu de patroni de pensiune din stațiunea cunoscută cândva sub numele de „Perla Moldovei”.