Aşa cum era de aşteptat, China a reacţionat cu furie faţă de Pactul de Securitate AUKUS, care reprezintă o cuprinzătoare alianţă de apărare şi securitate între Australia, Marea Britanie şi SUA în regiunea Indo-Pacific.
China a condamnat acordul încheiat între trei ţări, acord ale cărei detalii au fost prezentate luni, la SanDiego, SUA, susţinând că „ignoră temerile comunităţii internaţionale”, că „se îndreaptă către o direcţie periculoasă” şi că „generează un risc pentru o nouă cursă a înarmărilor şi proliferarea armelor nucleare.”
De la vizita mult discutată de vara trecută a preşedintei Congresului SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, pentru prima dată China foloseşte un limbaj atât de dur la adresa Occidentului, scrie presa turcă.
China, care deţine cea mai mare armată şi înzestrare din lume, şi este cea mai populată ţară din lume, declară că se simte „înghesuită” în vestul regiunii Pacific de către SUA şi aliaţii lor.
De curând, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a anunţat creşterea accelerată a cheltuielilor în domeniul apărării şi că securitatea naţională va deveni în viitorii ani prioritatea conducerii ţării.
Ce a sperat, şi ce a găsit Occidentul?
Bine, dar cum s-a ajuns în acest punct? Lumea se îndreaptă în zona Pacificului către un conflict de dimensiuni catastrofice între China şi SUA şi aliaţii lor? Occidentul s-a înşelat în privinţa Chinei. De ani de zile, în ministerele de externe ale ţărilor occidentale, dominantă era supoziţia naivă că liberalismul economic din China va favoriza inevitabil o deschidere la nivelul societăţii şi va deschide calea libertăţilor politice.
În timp ce companiile multinaţionale ale Occidentului investeau în China şi standardul de viaţă a sutelor de milioane de cetăţeni creştea, în mod logic, şi Partidul Comunist Chinez (PCC) ar fi trebuit să relaxeze controlul asupra societăţii, ar fi trebuit să permită realizarea unor reforme democratice, nesemnificative, şi ar fi trebuit ca PCC să devină o parte a „ordinii mondiale unită pe baza dependenţei de reguli.” Însă lucrurile nu au evoluat în acest sens.
Da, China este un gigant economic, este o parte vitală a lanţului de aprovizionare mondial şi a devenit cel mai important partener comercial al numeroaselor ţări din cele patru colţuri ale lumii. Dar în loc să întregească această schimbare cu democraţia şi liberalismul politic, a intrat pe un drum care produce teamă atât guvernelor occidentale, cât şi ţărilor vecine, precum Japonia, Coreea de Sud şi Filipine.
China doreşte război?
Din punct de vedere militar, China este astăzi într-adevăr o forţă. În ultimii ani, Armata Populară de Eliberare a Chinei, atât din punct de vedere numeric, cât şi tehnologic, a făcut paşi uriaşi.
De exemplu, rachetele hipersonice Dong Feng, care pot lansa explozibili puternici sau focoase nucleare, pot atinge de 5 ori viteza sunetului.
Acest lucru ar trebui să dea de gândit SUA în ceea ce priveşte flota 7, aflată în baza militară de la Yokosuka, din Japonia, şi anume cât este de pregătită să rişte o acţiune împotriva rachetelor chinezeşti.
Situaţia este identică şi în privinţa rachetelor balistice. China a lansat un program accelerat cu scopul de a tripla numărul de focoase pe care le deţine şi construieşte în regiunile sale de vest, în secret, noi depozite de arme.
Dar nimic din toate acestea nu înseamnă că această ţară doreşte să intre în război. Şi China chiar nu vrea acest lucru.
Atunci când este vorba despre Taiwan, exercitatea de presiuni suficiente pentru ca această insulă să-şi plece capul în faţa puterii de la Beijing, fără fi nevoie de folosirea forţei, este metoda preferată.
