Conform unui studiu recent, peste 70% dintre români recunosc ca au cumpărat lucruri de care nu aveau nevoie doar pentru că erau ieftine. Nimic mai greșit!
Studiul, făcut de Unlock Market Research, mai spune și că 65% dintre români au cumpărat impulsiv fără o planificare financiară atentă, iar 62% nu îşi monitorizează cheltuielile. Culmea, aceeași analiză mai relevă faptul că, deși ne dorim mai multă educaţie financiară, noi, românii, nu prea apelăm la specialiști nici când ne împunge nevoia.
Prietenii nu sunt specialiști în educație financiară
Respectiv, 1 din 2 români preferă să ceară sfaturi financiare de la familie şi prieteni, în timp ce doar 24% dintre aceştia solicită consultanţă financiară specializată. În plus, mai mult de jumătate dintre românii care pun bani deoparte nu folosesc un serviciu financiar dedicat economiilor, iar 27% dintre ei preferă să economisească banii cash. De asemenea, 58% dintre respondenţi recunosc că nu au avut acces la informaţii financiare necesare.
Bref, concluzia este numai una: Românii trebuie să ştie concret cum să-şi organizeze viaţa financiară, cum să-şi planifice viitorul, când trebuie să acceseze un credit şi, mai ales, când NU trebuie să ia un împrumut sau orice alt produs financiar-bancar.
Amână achizițiile
Revenind însă la știrea din titlu, faptul că suntem gata să cumpărăm lucruri numai pentru că sunt ieftine este cel mai îngrijorător simptom și definește fix comportamentul cetățeanului pentru care educația financiară îi este complet străină.
Specialiștii spun că, în acest caz, cea mai simplă regulă de urmat este aceea care spune să amâni cumpărătura respective cu 24 de ore. În acest timp îți vei da seama că este o cheltuială inutilă și că există lucruri mult mai importante pe care trebuie să le afci cu banii.
De asemenea, faptul că românii preferă să strângă banii la saltea nu este o obișnuință rea în cazul în care traversăm o criză economică, dar în vremuri bune, de liniște, există instrumente bancare ce îți fac servicii de bună calitate, și primești și un ban în plus, sub formă de dobândă. Dar, cum acum se aude pe toate canalele mass-media că ne va izbi o criză de criză, nu e rău sa avem un depozit de cash la îndemână.
Sănătatea, nr 1
Mai precizăm, că printre altele studiul mai relevă faptul că sănătatea (75%) şi nevoile de bază, precum alimentaţia şi utilităţile (73%) sunt categoriile pentru care românii îşi prioritizează cheltuielile şi depun toate eforturile pentru a se asigura că sunt acoperite.
De asemenea, Educaţia (30%) şi petrecerea timpului liber (27%) reprezintă o prioritate secundară, în timp ce alte domenii, precum hobby-urile (16%), întâlnirile sociale (18%) şi divertismentul (7%) sunt considerate mai puţin prioritare în ceea ce priveşte cheltuielile.