Infofinanciar > Info > Ce se întâmplă cu voucherele sociale? Marcel Boloș face declarații despre cardurile restante
Info

Ce se întâmplă cu voucherele sociale? Marcel Boloș face declarații despre cardurile restante

Sursă foto: Observator
sursa observatornews.ro

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș a răspuns curiozității pe care foarte mulți dintre cetățeni o au. Ce sa întâmplă cu cardurile care nu au ajuns în buzunarele proprietarilor?

Într-o intervenție telefonică pentru RomâniaTV, ministrul a declarat că toate cele 2,5 milioane de carduri sociale au fost emise, iar de luni s-a promis trimiterea celor estante.

„Până marţi au fost deja distribuite peste 2,1 milioane de vouchere sociale către beneficiari, iar 354.000 nu au ajuns încă la destinatari, din diferite motive care ţin de logistica livrării, nu de activitatea ministerului. „Din data de 29 iulie a fost finalizata emiterea acestor vouchere sociale, respectiv toate cele 2,5 milioane de vouchere au fost emise. Pana ieri (n.r. luni) au fost distribuite 2,1 milioane, mai rămânând 354.000 care încă nu au fost distribuite, fie ca nu erau beneficiarii acasă, fie că s-au întors documentele, însă termenul cu Poșta Română este să închidem distribuirea până vineri” susține Marcel Boloș pentru RomâniaTv.

Pensie sub medie

Acesta când a fost întrebat despre situația celor care se plâng că nu au fost incluşi printre beneficiarii de vouchere sociale, deşi au pensie sub 1.500 de lei. Marcel Boloş a explicat că pragul de 1.500 de lei este unul al veniturilor cumulate, astfel că este foarte posibil ca acei pensionari să beneficieze de venituri suplimentare din chirii, din activităţi remunerate sau din alte surse.

„Motivele pentru care nu au fost cuprinși pe aceste liste pot să fie multiple. Poate cumulează cu un alt venit. Dacă există situația unei pensii sub 1.500 de lei, dar mai are drept de refugiat sau obține alte venituri, acelea se cumulează și dacă depășește 1.500 de lei nu se mai acordă voucherul social. Trebuie să se gândească că cei ce sunt în aceste situații, pentru ca noi cu finanțele facem aceste cumulări și s-ar putea să depăsească pragul de venit menționat”, a mai explicat Marcel Boloş.

Cine primește voucherele sociale

  • pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare