După vizita pe care a avut-o la Kiev, Mario Draghi, prim-ministrul Italia, alături de alți 3 oficiali europeni, Gazprom și-a redus livrările către Europa. La momentul actual, Italia primește doar jumătate din gazele comandate Rusiei.
Din această cauză, autoritățile iau în calcul ridicarea nivelului de alertă, însă fără adoptarea unor măsuri radicale.
Conform furnizorului de stat de gaze ENI, Gazprom livrează Italia doar 50% din valoarea de 63 de milioane de metri cubi de gaz, cerută inițial. Aceste reduceri ale gazului au fost făcute treptat astfel încât: miercuri, transportul de gaze a fost cu 15% mai mic, iar joi cu 35%. Dacă această întrerupere a gazelor va continua, Ministerul Tranziției Ecologice va fi nevoit să introducă nivelul de criză al sistemului național de gaze de la prealarmă la alarmă.
Mario Draghi, aflat într-o vizită la Kiev cu lideri germani și francezi, a respins „motivele tehnice” ale Gazprom drept scuză.
„Atât Germania, cât și noi, și alții, cred că acestea sunt minciuni. În realitate, ei folosesc gazul în mod politic, așa cum ar folosi cereale pentru uz politic.”, a transmis acesta în cadrul unei conferințe de presă.
Italia ar putea declara săptămâna viitoare o „stare de alertă” sporită pentru gaz dacă Rusia continuă să-și limiteze aprovizionarea, au declarat două surse guvernamentale pentru Reuters.
Gazul rusesc este indispensabil în Europa?
Acest lucru ar duce doar la creșterea nivelului de alertă, nu și a măsurilor de prevenție excepționale. Acestea vor fi adoptate doar dacă va fi declanșată stare de urgență, însă acest lucru nu se prevede în acest moment.
Italia este cel de-al doilea mare cumpărător european de gaz rusesc după Germania.
Analiștii de gaze au avertizat că dacă Rusia va strânge aprovizionarea în continuare, Europa s-ar putea confrnta cu prețuri exorbitanta în timpul iernii. Prețurile la gaze în Europa în ultimul an au înregistrat deja majotări, stimulând inflația și o criză a costului vieții pnetru foarte ulte țări.
„Evoluțiile de astăzi vor fi un șoc masiv pentru prețurile gazelor, deoarece Europa se va lupta acum să-și reumple depozitele înainte de iarna viitoare, dacă această reducere este pentru o perioadă lungă de timp”, a spus Tom Marzec-Manser de la ICIS.
„Europa și Asia vor încerca din ce în ce mai mult să se depășească reciproc pentru aprovizionarea cu GNL, împingând prețurile la nivel global.”, a continuata acesta.
Pe lângă Italia, și Slovacia a raportat că a primit mai puțin de jumătate din volumele obișnuite prin gazoductul Nord Stream 1, care traversează Marea Baltică din Rusia în germania.