Pensiile speciale acordate magistraților, procurorilor și oamenilor politici sunt un subiect controversat care a dat naștere unui val de nemulțumiri la nivel național, sumele acordate fiind considerate mult prea mari, fapt ce duce la nevoia de modificare a sistemului de calcul al acestora.
Banca Mondială a trimis un raport către Guvernul României ce are în vedere reforma sistemului public de pensii în cadrul PNRR, oferind un nou cadru legislativ pentru revizuirea pensiilor speciale, după principiul contributivității, pentru limitarea abuzurilor.
Odată cu redeschiderea subiectului în dezbaterea publică, cu atât mai mult pe fondul unei amenințări directe de la Banca Mondială, judecătorii și magistrații și-au expus nemulțumirea față de această măsură. Însuși ministrul Justiției a declarat că noile modificări ar putea duce la un val de pensionări în masă.
Eliminarea pensiilor speciale s-a dezbătut aprig în spațiul public în ultimii ani, aflându-se de multe ori printre promisiunile partidelor politice de la guvernare. Dar aceasta nu a fost niciodată înfăptuită, având în vedere certitudinea politicienilor că judecătorii Curții Constituționale vor respinge cu ochii închiși eliminarea propriilor privilegii, relatează Adevărul.
Magistrații se opun deja noilor măsuri
Potrivit raportului înaintat de Banca Mondială, noul cadru legislativ pentru acordarea pensiilor speciale trebuie să fie aliniat la principiul contributivității și ridică puncte precum limitarea la categoriile deja existente, fără a fi create alte tipuri de pensii speciale, creșterea vârstei de pensionare, acordarea unei sume proporționale cu durata serviciului, pentru a reduce posibilitatea de abuz în acordarea acestor pensii. Acest lucru ar însemna că pensiile nu vor putea depăși veniturile din perioada de activitate, având în vedere că unii magistrați au pensii duble față de salariu.
Magistrații s-au opus deja cerințelor trimise de Banca Mondială, care ar trebui adoptate în cadrul PNRR.
„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă consternarea faţă de modalitatea în care chestiuni esenţiale referitoare la statutul judecătorilor par a fi tratate la nivelul autorităţii executive, fără existenţa unui dialog interinstituţional absolut firesc, cu consecinţe dezastruoase asupra funcţionării serviciului public al justiţiei, care se confruntă deja cu serioase dificultăţi din perspectiva insuficienţei resurselor umane”, se arată într-un comunicat citat de Digi24.
Pe de altă parte, raportul Băncii Mondiale nu face referire și la pensiile militarilor, care vor rămâne neschimbate, având în vedere situația războiului din Ucraina.
„Există o cohortă mare de militari activi care au îndeplinit deja condițiile de pensionare anticipată și care ar putea alege să se pensioneze și să își înceapă pensia în orice moment. Orice reducere ar putea, de asemenea, să îngreuneze atragerea de noi recruți pentru a se înrola în armată“.
În momentul de față, peste 100.000 de militari beneficiază de pensii speciale, între care și premierul Nicolae Ciucă, a cărui pensie de general și fost șef al Statului Major General al Armatei este de aproape 20.000 de lei. Opinia publică nu se arată însă împotriva pensiilor speciale ale militarilor, pe care le consideră normale, arată Adevărul.
Apel la principiul contributivității
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, și-a exprimat de asemenea opinia asupra acordării pensiilor speciale și respectarea directivelor transmise de Banca Mondială.
”Principiul contributivității trebuie respectat, principiul contributivității trebuie să fie și pentru cei care sunt în serviciul public, dar aici statul trebuie are obligația de a spune: cei care sunt în serviciul public și au niște incompatibilități, interdicții, nu au voie să facă altceva decât să stea în acel serviciu public, militarii, judecătorii, magistrații, politicienii, polițiștii, diplomații, șamd, statul trebuie să decidă dacă, peste contributivitate, mai dă lor ceva pentru anii petrecuți în serviciul public”, a precizat liderul UDMR, potrivit G4Media.
”Pe de altă parte, nu ai voie să dai această pensie înainte de vârsta de pensionare. Ok, vrei să ieși la pensie la 50 de ani, după 25 de ani, du-te, dar pensia de serviciu o primești la 65 de ani. E iarăși un principiu, nu poți să iei și pensia de serviciu la 50 de ani și după aceea să lucrezi în continuare, marea majoritate a lor, la stat”, a adăugat Kelemn Hunor.