Începând cu 1 septembrie, 4 milioane de pensionari au primit o majorare medie de 500 de lei la pensii. Astfel, pensiile au ajuns de la 2.200 lei la peste 2.700 lei. Acesta este primul pas al „micii recalculări” a pensiilor, un proces care continuă până la 1 martie 2025. Pensionarii care au avut venituri nepermanente, cum ar fi sporuri sau prime, pot depune adeverințe la Casa de Pensii pentru a beneficia de recalcularea pensiei.
Legea recunoaște acum veniturile care nu erau luate în calcul anterior, cum ar fi orele suplimentare sau al 13-lea salariu. Printre veniturile nepermanente incluse în recalculare se numără și recompensele pentru realizări deosebite, sporurile pentru personalul didactic și indemnizațiile de muncă nenormată.
Pentru a solicita recalcularea, pensionarii trebuie să achite taxe administrative: 101 lei pentru cereri, 45 lei pentru certificatul cu grupă de muncă și 81 lei pentru certificatul cu venituri.
De la 1 ianuarie 2025, pensiile vor crește în funcție de inflație și salariul mediu brut. Majorarea va fi de aproximativ 12,5%, iar valoarea punctului de referință va ajunge la 90-91 lei, potrivit CNPP.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter