Infofinanciar > Info > Ce spun românii despre războiul din Ucraina, Rusia și gazele din Marea Neagră? Care sunt rezultatele sondajului INSCOP
Info

Ce spun românii despre războiul din Ucraina, Rusia și gazele din Marea Neagră? Care sunt rezultatele sondajului INSCOP

Ce spun românii despre războiul din Ucraina, Rusia și gazele din Marea Neagră? Care sunt rezultatele sondajului INSCOP
Sursa foto - agora.md

Ultimul sondaj INSCOP Research a vrut să afle ce părere au românii despre războiul din Ucraina, cum poziționează Rusia în acest conflict și ce cred despre NATO, Uniunea Europeană dar și despre resursele de gaz din Marea Neagră.

Extrem de mulți cetățeni români sunt de părere că Rusia este vinovată pentru războiul care are loc în Ucraina, sunt de acord cu trimiterea de trupe NATO în țara noastră și consideră că resursele de gaz de la Marea Neagră reprezintă cheie independenței României din punct de vedere energetic.

Datele pentru acest sondaj au fost culese între 16 și 21 mai, folosindu-se chestionare drept metodă de cercetare. Eșantionul de oameni a fost format din 1.100 de persoane care au cel puțin 18 ani împliniți. Eroare maximă este de 2.9% , în plus sau în minus, gradul de încredere fiind de 95%.

Rezultatele sondajului

În opinia a 71.2% dintre respodenți, Rusia este principalul vinovat pentru declanșarea războiului. Apoi, cu 10.4% avem Statele Unite ale Americii. Ucraina este vinovată pentru război în percepția a 4.5% dintre respondenți, iar NATO și Uniunea Europeană au 3.9%, respectiv 1.7%. Nu au știut sau nu au vrut să răspundă 8.3% dintre oamenii care au primit chestionarul.

La întrebarea „Cine ar câștiga războiul”, Ucraina a primit din partea respondenților 50.3%, Rusia 26.1% iar 23.5% nu au știut sau nu au răspuns.

87.3% dintre respondenți consideră că liderii ruși trebuie să fie condamnați pentru crimele de război din Ucraina, 7.7% nu susțin această afirmație, iar 4.9% dintre ei nu știu sau nu au vrut să răspundă.

21.9% dintre românii care au participat la sondaj sunt de părere că Rusia va folosi armament nuclear, iar 73.5% nu cred că Rusia va recuge la această practică. 68.7% dintre români nu cred că Rusia o să ocupe Republica Moldova, iar 22.7% consideră că acest lucru o să se întâmple.

65% dintre respondenți sunt de acord și consideră un lucru bun faptul că NATO și Statele Unite ale Americii vor trimite mai multe trupe în țara noastră, motivul fiind acela că ne vor apăra de ruși. 31.7% dintre ei nu sunt de acord cu acest lucru deoarece se gândesc că acest lucru o să înfurie Moscova.

În cazul în care un stat NATO este atacat, 51.2% dintre români consideră că țara trebuie să se implice, respectându-și statutul de stat membru. 28% spun că România nu trebuie să participe într-un război, dar să trimită ajutor medical și mâncare. 15.9% dintre ei spun că ar fi mai bine să rămână neutră.

86% sunt de părere că România trebuie să rămână în NATO, în cazul în care s-ar pune problema ieșirii țării din blocul politico-militar.

În anul 2022, doar 32% dintre respondenți cred că „Dacă ar dori, armata Rusiei ar ajunge în cinci zile la București, procent cu mult în scădere față de luna februarie. 65.7% nu cred că armata Rusiei poate să facă acest lucru.

Despre gazul de la Marea Neagră, 66.9% cred că aceste resurse o să ofere independența energetică României, iar 26.7% consideră că, după extragere, gazul nu va rămâne în țară, ci va fi vândut către Occident.