Infofinanciar > Info > Ce spune Sorin Grindeanu despre introducerea unei taxe pentru autostrăzi
Info

Ce spune Sorin Grindeanu despre introducerea unei taxe pentru autostrăzi

Sorin Grindeanu autostrăzi (mediaflux.ro)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 06 septembrie, că nu va fi de acord cu impunerea unei taxe pentru șoferii care circulă pe autostrăzile din România. Oficialul a invocat lipsa unui drum de mare viteză care să facă legătura între cele mai îndepărtate puncte ale țării.

„Eu cred că e un lucru absolut decent și absolut corect. Intri la Nădlac și te-ai dus până la Constanța, da, pentru că peste tot în lumea asta se pot întâmpla lucrurile astea. Dar asta urmare a unei discuții care va avea loc din 2026 încolo. Până atunci mi se pare că e prea mult să cerem și să se ceară asemenea taxă”, a comentat Sorin Grindeanu.

Ce spune Sorin Grindeanu despre introducerea taxei pe autostrăzi

Întrebat dacă statul va introduce într-un final taxe pentru circulația pe autostrăzi, așa cum se face multe state occidentale, ministrul Sorin Grindeanu punctat următoarele aspecte:

„Asta este o chestiune pe care vreau să o înțelegeți exact așa cum o spun. Niște domni, deștepți în ghilimele, înaintea noastră au făcut un PNRR care scârție pe la multe încheieturi, așa cum bine știți. Nu doar pe domeniul acesta, știți procentele cu pensii și foarte multe lucruri pe care unii tineri frumoși și liberi s-au gândit să le pună în acel PNRR.

Printre punctele pe care le-au trecut acolo, în PNRR, e și taxarea românilor începând cu 2026, la kilometru, pentru cei care transportă marfă”, a mai afirmat Sorin Grindeanu. Oficialul de la Transporturi a subliniat că nu va fi de acord cu introducerea taxei pentru autostrăzi, de veme ce nu există un drum de mare viteză care să asigure legătura între punctele de intrare și ieșirea din țară.

Nu avem o autostradă „cap-coadă”

„Vreau să vă spun că nu o să fiu de acord, indiferent în ce postură mă voi afla în anii viitori să taxăm românii și nu doar românii, și străinii atâta timp cât nu avem o autostradă cap-coadă de când intri din România și până când ieși. Eu cred că e un lucru absolut decent și absolut corect.

Intri la Nădlac și te-ai dus până la Constanța, da, pentru că peste tot în lumea asta se pot întâmpla lucrurile astea. Dar asta urmare a unei discuții care va avea loc din 2026 încolo. Până atunci mi se pare că e prea mult să cerem și să se ceară asemenea taxă”, a explicat Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.