Luna august vine cu o minivacanță cu ocazia celebrării Adormirii Maicii Domnului pentru toți bugetarii, inclusiv poștașii, așadar, banii pensionarilor vor ajunge mai devreme.
Seniorii care au optat să primească pensia prin Poșta Română, vor aștepta poștașii începând cu data de 1 până pe 13 august. Cei care nu sunt acasă, își pot ridica pensia de la ghișeul poștal din localitate, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. Totodată, ținând cont de minivacanța bugetarilor, și cei care primesc banii în contul curent îi vor avea mai devreme. Mai exact, aceștia vor primi pensiile până cel târziu pe data de 13 august. Zilele de 14 și 15 august vor fi zile nelucrătoare pentru toți bugetarii. Așadar, aceștia vor avea parte de o minivacanță cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, scrie Click.
Detalii despre salarii
Angajații din sistemul de învățământ vor primi salariile pe data de 11 august, potrivit unui ordin emis de Guvern.
Ministerul Finanțelor a emis Ordinul nr. 2241/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii iulie 2023, care a intrat în vigoare în 26 iulie.
Potrivit documentului, prin derogare de la prevederile art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, plata salariilor aferente lunii iulie 2023, achitate în luna august 2023, se realizează după cum urmează:
a) în cazul ordonatorilor principali de credite şi al instituţiilor publice din subordinea acestora pentru care data plăţii salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este data de 10, plata se efectuează în data de 9;
b) în cazul ordonatorilor principali de credite şi al instituţiilor publice din subordinea acestora pentru care data plăţii salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este data de 12, respectiv 13, plata se efectuează în data de 10;
c) în cazul ordonatorilor principali de credite şi al instituţiilor publice din subordinea acestora pentru care data plăţii salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11.
Conform Codului Muncii, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, românii primesc liber, în 15 august, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Anul acesta, Adormirea Maicii Domnului pică într-o zi de marți. Acesta este motivul pentru care Guvernul a decis, încă din luna decembrie a anului trecut, ca ziua de luni, 14 august, dată care precede sărbătoarea legală din 15 august, să fie zi liberă.