Infofinanciar > Lumea la zi > Aprovizionarea cu ceai din Marea Britanie se confruntă cu perturbări! Criza din Marea Roșie afectează transportul maritim
Lumea la zi

Aprovizionarea cu ceai din Marea Britanie se confruntă cu perturbări! Criza din Marea Roșie afectează transportul maritim

Aprovizionarea cu ceai din Marea Britanie se confruntă cu perturbări! Criza din Marea Roșie afectează transportul maritim
Sursa foto dreamstime.com

Industria supermarketurilor din Marea Britanie a avertizat asupra unei posibile crize a sortimentelor de ceai. Cauza este întreruperile în transportul maritim în Marea Roșie.

British Retail Consortium a observat ,,întreruperi temporare” la unele linii de ceai negru. Întârzierile  au fost semnalate și la ceaiurile aromate.

Acest avertisment, primul pentru un produs alimentar, se datorează atacurilor milițiilor Houthi în Marea Roșie. Astfel, încetinește comerțul între Asia și Europa.

Marea Britanie, al cincilea mare importator de ceai din lume, obține peste jumătate din importurile sale din Kenya și India prin Marea Roșie.

Cu toate acestea, comercianții cu amănuntul și surse din industrie minimalizează impactul asupra consumatorilor, menționând doar perturbări temporare.

Există posibilitatea ca ceaiul să fie primul dintre multele produse afectate în această criză a lanțului de aprovizionare.

Ruta alternativă în jurul Capului Bunei Speranțe poate adăuga 10-14 zile la transport, iar alți retaileri au avertizat cu privire la impactul potențial al perturbărilor de transport pe Marea Roșie, conform reuters.com.