Românii primesc acum încă o veste bună. După ce s-a anunțat că pensiile vor ajunge către seniori mai devreme în luna august de pe urma minivacanței cu ocazia sărbătoriri Adormirea Maicii Domnului de pe 15 august, aflăm acum că și cardurile sociale din programul „Sprijin pentru România” vor fi alimentate înainte de termen. Considerentul este același.
Vorbim de această dată de cea de-a patra tranșă din acest program pe anul 2023, tranșă în valoare de 250 de lei. Banii sunt destinați cetățenilor cu venituri reduse și reprezintă un sprijin financiar pentru aciziționarea de produse alimentare și mese calde în aceste vremuri dificile când prețurile la raft sunt destul de piperate, iar cel mai mult simt asta chiar românii cu pensii mici sau venituri reduse.
Cei 250 de lei ajung mai devreme
Pentru că pe data de 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Donului, zi cunoscută în popor și ca „Sfânta Marie Mare”, românii ce lucrează în mediul de stat au o zi liberă recunoscută prin lege. Iar cum în anul curent această zi pică într-o zi de marți, reprezentanții Guvernului de la București au anunțat încă de la începutul acestui an faptul că se va face punte. Astfel, ziua de luni, 14 august, va fi și ea liberă, iar românii care activează în mediul public se vor bucura de o minivacanță de patru zile.
Din acest considerent, atât pensiile, care în mod normal ajungeau la seniorii țării în jurul zilei de 14 ale lunii, pentru august s-a stabilit ca acestea să fie trimise mai devreme, căci în caz contrar, ar fi trebuit chiar să întârzie, să fie livrate după termenul obișnuit. În aceeași situație se află și programul social implementat de către membrii Executivului „Sprijin pentru România”. August este luna în care este livrată cea de-a patra tranță aferentă anului în curs, iar dacă era să se respecte calendarul obișnuit, banii ar fi intrat pe cardurile sociale cândva în jurul zilei de 13 august. Dar pentru că a intervenit această minivacanță, și cei 250 de lei pentru acest ajutor vor fi inserați pe carduri mai devreme cu câteva zile.
Cardurile sociale se alimentează înainte de termen
Astfel, nu doar pensiile vor ajunge mai devreme în luna august, ci și acest ajutor financiar oferit de autoritățile de la București. Seniorii din țară care primesc o pensie mică, dar și cetățenii mai tineri care încasează lunar un venit net de până în 1.700 de lei beneficiează de un sprijin exprimat în bani din partea Guvernului României. Acesști bani pot fi folosiți doar pentru achiziționarea de alimente și mese calde.
„Sprijin pentru România” reprezintă un program ce prevede de această dată acordarea a unui număr total de șase tranșe de ajutor financiar pentru alimente și mese calde, la fiecare două luni. În total, fiecare pensionar va primi 1.500 de lei, distribuiți în șase tranșe egale de câte 250 de lei fiecare, informează monden.ro.