Infofinanciar > Esential > Cei mai bogați regi ai lumii. De unde provin ei? Averea regelui Charles al III-lea
Esential

Cei mai bogați regi ai lumii. De unde provin ei? Averea regelui Charles al III-lea

Cei mai bogați regi ai lumii. De unde provin ei? Averea regelui Charles al III-lea
Foto: Dreamstime.com

Orient sau Occident? Aceasta e întrebarea. Europeni fiind, tindem uneori să-i luăm în calcul doar pe proprii noștri monarhi, când facem asemenea clasamente. Și este adevărat că unii dintre ei dețin averi impresionante. Dar dacă parcurgem întreaga listă a celor mai bogați regii ai lumii, constatăm că monarhii europeni sunt mici copii pe lângă cei din țările Asiei.

Pe baza unor estimări făcute în 2018 de revista „Business Insider” și în 2019 de revista „CEOWORLD”, Wikipedia prezintă un clasament al celor mai bogați monarhi ai lumii, în funcție de averea lor personală, deci excluzând bunurile deținute de stat, de guvern sau de coroană. Deja de la o primă privire superficială aruncată acestui tabel, se poate remarca faptul că primele șapte locuri sunt ocupate de regi din Orient. Și poate că cititorii noștri se vor gândi în primul rând la vreun monarh arab, îmbogățit din petrol. Dar nu este așa.

Cel mai bogat rege din lume ar putea inspira o telenovelă de succes, atât de alambicate i-au fost poveștile de amor

Cel mai bogat rege din lume ar putea inspira o telenovelă de succes, atât de alambicate i-au fost poveștile de amor

În fruntea tuturor tronează Vajiralongkorn, în vârstă de 70 de ani, care a devenit, în 2016, cel de-al zecelea monarh al dinastiei Chakri din Thailanda. De ce precizăm acest lucru? Pentru că vechimea dinastiei explică în parte și dimensiunea colosală a averii acumulate de această familie domnitoare: undeva între 30 și 40 de miliarde de dolari americani. Iar banii au fost obținuți mai ales în urma investițiilor făcute de Biroul Proprietății Coroanei, adică de agenția responsabilă cu administrarea bunurilor Regelui Thailandei și care a avut norocul de a nu fi supusă rigorilor impozitării.

Sultanul aflat pe tron de 55 de ani

Pe locul al doilea în topul celor mai bogați regi se clasează cel de-al 29-lea Sultan al Bruneiului, Hassanal Bolkiah, în vârstă de 76 de ani și care se află pe tron de 55 de ani. Sub domnia sa, în 1984, Bruneiul, o țară mititică, dar bogată în petrol și în gaze, și-a câștigat independența, iar de bucurie sultanul a înălțat cel mai mare palat locuit din lume, decorat cu cupole de aur și care are 1788 camere și un garaj pentru 800 de mașini.

După ce, în primii ani ai domniei, s-a distrat petrecându-și timpul cu jocuri de noroc, polo, curse și iahting, sultanul s-a pus ulterior pe investit în tranzacții financiare, afaceri imobiliare internaționale, în opere de artă, bijuterii, avioane personalizate și, nu în ultimul rând, în mașini. Hassanal Bolkiah s-a putut de altfel lăuda cu cea mai mare colecție privată de mașini din lume, constând din circa 7.000 de autoturisme a căror valoare combinată a fost evaluată  la cinci milarde de dolari.

Un mizilic petru un bărbat care, în 1997, ajunsese să fie desemnat de revista „Forbes” cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 40 miliarde dolari. Astăzi, ea s-a redus drastic, la circa 28-20 de miliarde de dolari americani. Chiar și așa, sultanul tot se clasează pe locul al doilea în rândul celor mai bogați monarhi ai planetei.

Un succesor controversat: Mohammad bin Salman e prințul moștenitor al Arabiei Suadite

Un succesor controversat: Mohammad bin Salman e prințul moștenitor al Arabiei Suadite

Pe locul al treilea se află Salman bin Abdulaziz Al Saud, care e, din 2015 încoace, rege absolut și prim-ministru al Arabiei Saudite. O altă țară care a cunoscut în ultimul secol o ascensiune economică fulminantă grație abundenței petrolului. În vârstă de 86 de ani, regele are o avere estimată la circa 18 de miliarde de dolari și a fost numit anul acesta de Centrul Regal de Studii Strategice Islamice al doilea cel mai influent musulman din întreaga lume.

Ce avere are liderul Emiratelor Arabe Unite

Ca fapt divers, mai merită amintit că monarhul este al 32-lea copil al fondatorului Arabiei Saudite, regele Abd al-Aziz Ibn Saud, care a fost căsătorit cu nu mai puțin de 30 de femei și a avut peste 50 de copii. Regele Salman a avut parte de doar trei căsnicii, din care au rezultat 13 copii. Dintre care unul, numit Sultan, a devenit în 1985 primul cosmonaut saudit. Succesorul la tron al bătrânului rege este Mohammad bin Salman, implicat deja de ani buni în conducerea regatului și al cărui nume se află în epicentrul uriașului scandal al asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, angajat al publicaţiei„The Washington Post”.

Pe locul a patrulea în topul citat figurează, cu o avere estimată la 15 miliarde de dolari, Khalifa bin Zayed Al Nahyan, președinte al Emiratelor Arabe Unite și emir de Abu Dhabi. Acesta a murit însă la 13 mai, iar locul său a fost luat de Mohamed bin Zayed al Nahyan, un actor politic foarte activ, considerat unul dintre cei mai mai influenți lideri mondiali și cel mai influent lider din lumea arabă.

Pe locul al cincilea se află Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, în vârstă de 59 de ani și cu o avere estimată undeva între 8,2 miliarde și 2,1 miliarde de dolari. El face parte din dinastia Alawi, care a ajuns la putere încă din secolul al 17-lea și deține holdinguri care controlează mai multe sectoare economice din Maroc. În 2015, Forbes îl numea cel mai bogat rege din Africa.

Cel mai bogat monarh european nu e Charles al III-lea

După cum s-a putut vedea, primele cinci locuri al clasamentului monarhilor  cu cele mai mari averi personale din lume sunt ocupate de patru asiatici și de un african. Primul monarh european care figurează pe listă ocupă abia locul al șaselea și este cineva despre care mulți dintre noi n-am auzit probabil niciodată: Hans-Adam al II-lea, al XV-lea Principe de Liechtenstein. În vârstă de 77 de ani, discretul monarh are o avere personală estimată undeva între 7,2 și 3,5 miliarde de dolari și provenită din Fundația Prince of Liechtenstein și de la Grupul LGT, cel mai mare grup de private banking și management de active din lume.

În 2003, în Lichtenstein a fost adoptat un referendum în urma căruia lui Hans-Adam al II-lea i-au fost extinse puterile. Asta după ce Principele amenințase că va demisiona și că va părăsi țara dacă referendumul nu se va încheia în favoarea sa. Iar în cadrul unui alt referendum, din 2012, poporul din Liechtenstein a respins iar, într-o proporție covâșitoare, o propunere de a reduce puterea politică a familiei princiare.

Locul al șaptelea în clasamentul celor mai bogați regi este ocupat, din nou, de un reprezentant al Orientului: Mohammed bin Rashid Al Maktoum, monarhul constituțional al emiratului Dubai, în vârstă de 73 de ani și cu o avere estimată la 4 miliarde de dolari. Însă o avere personală la fel de mare se crede că ar avea și al optulea clasat, în persoana lui Henric, Marele Duce de Luxemburg, în vârstă de 67 de ani.

De notat e totuși că, în 2019, când publicația „Business Insider” a publicat un top al celor mai bogați monarhi, estimând averea lui la 3,5 de miliarde de euro, reprezentanții Curții Ducale au ținut să nege informația: „Cifrele anunțate de ani de zile în anumite publicații referitoare la averea Marii Curți Ducale sunt pură fantezie. În realitate, această avere se ridică la doar un mic procent din cifrele difuzate recent”. Cum-necum, sursa averii Marelui Duce pare în orice caz să fie un mister.

Regele Charles nu intră nici măcar în top 10 al celor mai bogați monarhi ai lumii

Regele Charles nu intră nici măcar în top 10 al celor mai bogați monarhi ai lumii

Averea lui Charles al III-lea

Internetul tace, iar în clasamentul citat de pe Wikipedia în limba engleză, originea averii sale nu e explicată deloc: rubrica aceasta a rămas pur și simplu goală. În clasamentul similar, care poate fi găsit pe Wikipidia în limba germană, și care diferă un pic de cel în limba engleză, se precizează totuși că averea Marele Duce de Luxemburg și-ar avea originea în imobiliare și investiții. Dar fără orice alte detalii.

Clasamentul continuă cu Regele Spaniei, Juan Carlos I, deși acesta a abdicat încă din 2014, Averea lui, estimată undeva între 2,3 și 2 miliarde de euro, a avut darul de stârni numeroase scandaluri. Poate tocmai de aceea, Palatul Regal a ținut anul acesta să anunțe că actualul rege deţine doar 2,6 milioane de euro.

Pe locul zece în topul celor mai bogați monarhi se află emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, cu o avere estimată între 2,1 și 1,2 miliarde de dolari. Lista continuă cu Principele Albert de Monaco (circa un miliard de dolari). Cel mai renumit monarh al epocii noastre, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a decedat anul acesta, avea o avere personală de doar circa 520-530 de milioane de dolari. Iar averea personală a urmașului ei la tron, Regele Charles al III-lea, se ridică, cel puțin potrivit clasamentului de pe Wikipedia, la doar 420 milioane de dolari.

  • 30 – 40 de miliarde de dolari americani deține mai bogat rege din lume
  • 1788 de camere are palatul Sultanului Bruneiului
  • 420 milioane de dolari – la doar atât s-ar ridica averea personală a Regelui Charles al III-a