Unii angajați vor primi un spor de 100%. Este vorba de profesorii, directorii și inspectorii ce lucrează în weekend. Acest lucru este scris și în Contractul Colectiv de muncă pentru cei ce lucrează în București.
„Angajații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive”, se arată în Contract. De asemenea, este stabilit dreptul de a avea două zile consecutive de repaus, mai exact sâmbătă și duminică. Totuși, dacă se lucrează în aceste zile, salariații trebuie să fie răsplătiți.
Trebuie menționat faptul că acest lucru nu se aplică și persoanelor ce lucrează cu ora, conform dailybusiness.ro.