Județul Sălaj se află pe primul loc în România în privința ajutoarelor sociale acordate, cu un ajutor social mediu de 349,85 lei pe lună, mult mai mare decât media națională de 268,14 lei.
Aceste ajutoare sunt destinate persoanelor cu venituri mici și sunt esențiale pentru asigurarea unui trai minim. Județul Sălaj se află pe locul 35 în clasamentul veniturilor salariale. Acesta se remarcă prin valoarea semnificativă a ajutoarelor sociale acordate celor aflați în dificultate. Peste 2.380 de beneficiari primesc acest sprijin.
În iulie, spre exemplu, cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (349,85 lei), Braşov (323,16 lei), Mureş (320,07 lei) şi Covasna (317,30 lei).
În Sălaj, în iulie figurau 2.382 de beneficiari de venit minim garantat. Aceștia au încasat împreună, de la stat, 833.341 lei. Valoarea medie a sumei plătite, 349,85 lei, o depășește pe cea de la nivel național, în cuantum de 268,14 lei.
În iunie, în Sălaj erau 2.426 de beneficiari de venit minim garantat, cheltuiala statului fiind de 856.630 lei. Valoarea medie a sumei plătite a fost de 353,10 lei. Cea mai mare din țară.
În luna mai, 2.522 de sălăjeni au beneficiat de venitul minim garantat, cheltuiala statului fiind de 898.172 lei. Și de această dată, ne-am plasat pe primul loc la nivel național, cu o valoare medie a ajutorului social de 356,13 lei.
Venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor bănesc lunar. Acesta se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure, scrie Gura Sălăjului.

Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter