Infofinanciar > Info > Cel mai mare salariu din România! Despre ce sumă este vorba și cine este norocosul
Info

Cel mai mare salariu din România! Despre ce sumă este vorba și cine este norocosul

Cel mai mare salariu din România! Despre ce sumă este vorba și cine este norocosul
sursa foto arhiva companiei

Chiar dacă în România problema salariilor este încă una nerezolvată, la polul opus sunt și oameni care nu se pot plânge de banii primiți la salariu.

În acest caz o avem pe Christina Verchere, șefa OMV Petrom, care în anul fiscal 2022 a încasat, probabil, cel mai mare salariu din România. Veniturile ei au avut două componente: un salariu de bază, plus bonusuri și acțiuni.

Potrivit informațiilor care apar în raportul de remunerare pentru membrii Directoratului și ai Consiliului de Supraveghere, publicat pe site-ul companiei, remunerația totală acordată lui Verchere a fost de peste 1,9 milioane de euro.

Salariul de bază a fost de 634.462 de euro, brut, iar bonusurile de peste 1,3 milioane de euro.

Salariu de bază în 2022

În 2022, salariul ei de bază a fost de doar 498.360 de euro, brut. Însă, cu bonusuri și acțiuni, ea a beneficiat de ușor peste 2,05 milioane de euro.

OMV Petrom a publicat și veniturile altor membrii ai conducerii:

  • Alin Popa, CFO: 797.918 euro în 2023, față de 729.837 euro, în 2022
  • Radu Căprău, responsabil refining și marketing: 784.000 euro
  • Cristian Hubati, responsabil, din 17 aprilie 2023, cu „exploration and production”: 294.738
  • Frank Albert Neel, responsabil „gas & power”: 824.697 euro

„Anul trecut (2023) a adus de asemenea recunoaştere crescută pentru acţionarii OMV Petrom, prin plata unor dividende record, în valoare totală de 5,1 miliarde de lei.

Tot în acest an financiar, conducerea a demonstrat un angajamentul sporit faţă de comunitatea internaţională de acţionari, pentru a le înţelege aşteptările şi pentru a se adapta mai bine la cerinţele acestora, printr-o serie de prezentări şi întâlniri periodice”, se arată în raportul semnat de Alfred Stern, Preşedintele Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare”, arată, în raport, Alfred Stern, Preşedintele Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare.

Compania şi-a bugetat pentru anul 2024 un profit net de 5,2 mld. lei, în creştere cu 31% faţă de rezultatul înregistrat în anul 2023, în timp ce vânzările ar urma să se majoreze cu 1% la 33,3 mld. lei, scrie Ziarul Financiar, preluat de Defapt.ro.