Infofinanciar > Info > Cele 3 loturi ale Autostrăzii Moldovei au fost câștigate! Cine se află în spatele achiziției
Info

Cele 3 loturi ale Autostrăzii Moldovei au fost câștigate! Cine se află în spatele achiziției

Cele 3 loturi ale Autostrăzii Moldovei au fost câștigate! Cine se află în spatele achiziției
Sursa: Agora.md

CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a emis un comunicat în care au desemnat că ofertantul câştigător al celor trei proceduri de achiziţie publică pentru „Execuţie lucrări autostrada Focşani – Bacău „este Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL. Noua secțiune de autostradă va cuprinde un număr de 91 de poduri și pasaje.

Cele trei contracte au o valoare totală de 6,514 miliarde de lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). După expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, desigur, după soluţionarea contestaţiilor sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, se va putea efectua semnarea contractelor de achiziţie publică.

Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de către Dorinel Umbrărescu, un constructor român. După ce va semna documentele, acesta are la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor, a scris, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Lungimea autostradei Focșani-Bacău

  • Lotul 1 (Focşani – Domneşti Târg) are lungimea de 35,60 kilometri şi valorează 2,35 de miliarde de lei (fără TVA),
  • Lotul 2 (Domneşti Târg – Răcăciuni) se întinde pe o rază de 38,78 kilometri, iar valoarea execuţiei acestuia ajunge la 2,48 de miliarde de lei (fără TVA),
  • Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), are o lungime de 21,52 kilometri, și valorează în jur de 1,67 de miliarde de lei (fără TVA).

Unde vor fi plasate podurile și pasajele pe loturi

Pe traseul întregii autostrăzi Focşani – Bacău, care este de 95,9 km, vor fi construite în total 91 de poduri şi pasaje. Pe loturi, acestea sunt împărţite corespunzător, conform Economica.

Pe Lotul 1 vor fi 32 de poduri și pasaje, în lungime totală de 4.909,50 metri, dintre care pasajul superior aflat peste Canalul Siret – Bărăgan şi peste CF500, km 4+750 de 1.177,90 metri și prezintă  o complexitate tehnică ridicată.

Pe Lotul 2 vor exista 35 de poduri și pasaje, în lungime de 3.691,80 m, dintre care pasajul superior peste DN 2 şi CF500, km 36+449 de 909,75 metri.

Pe Lotul 3 vor fi 24 de poduri și pasaje, în lungime totală de 3.581,20 m, dintre care pasajul superior peste CF500, drum local şi canale, km 83+548 de 1.215,70 metri.

„Îmi doresc să nu existe contestaţii, astfel încât să putem semna contractele cât mai repede pentru această autostradă finanţată cu bani din PNRR”, a scris ministrul ca notă de final pe pagina sa de Facebook.