Infofinanciar > Lumea la zi > Cele mai accesibile destinații europene. Descoperă unde poți călătorii cu un buget redus
Lumea la zi

Cele mai accesibile destinații europene. Descoperă unde poți călătorii cu un buget redus

Cele mai accesibile destinații europene. Descoperă unde poți călătorii cu un buget redus
Sursa foto A good magazine

Majoritatea românilor sunt mai mereu cu gândul la vacanță. De asemenea, turiștii doresc să exploreze locuri noi, iar interesul pentru sejururi în străinătate este din ce în ce mai mare. Dar, o astfel de escapadă poate aduce costuri destul de ridicate. În acest sens, există totuși anumite destinații europene care sunt accesibile, iar creșterea inflației nu poate fi observată la nivelul prețurilor.

Pentru a merge într-o vacanță peste hotare, tarifele au devenit din ce în ce mai scumpe. Toate costurile au crescut, de la tarifele pentru cazare, la mâncare sau transportul aerian. Totuși, există anumite destinații europene care pot fi vizitate și de turiștii cu un buget redus.

Destinații europene cu tarife accesibile

Vacanțele sunt din ce în ce mai scumpe. Prețurile au crescut în toată Europa. În luna ianuarie a acestui an, tarifele pentru transport aerian au crescut cu aproximativ 20%. Creșterea medie a costurilor pentru un bilet de avion a fost de 16%, față de ianuarie 2023. Potrivit datelor privind prețurile de consum publicate de Institutul Național de Statistică. Cu toate acestea, încă puteți găsi o vacanță ieftină. Iată cele mai accesibile destinații europene din 2024.

Lisabona, Portugalia

Există multe variante de destinații care oferă o experiență fantastică de vacanță la prețuri reduse. Lisabona, capitala Portugaliei, a fost desemnată cea mai puțin costisitoare destinație de city break din Europa în 2023. Există zboruri ieftine, transport public la prețuri accesibile și mâncare incredibil de bună la tarife scăzute.

De exemplu, un bilet de avion de la București la Lisabona în luna mai costă 60 de euro. Dar zborul face o escală la Roma. Există și alte companii aeriene care operează zboruri directe. Totuși, în acest caz, biletele de avion se găsesc la costuri de peste 100 de euro în lunile următoare. În plus, opțiunile de cazare sunt multiple, iar costurile sunt mai mici decât te-ai fi așteptat.

Tirana, Albania

O excursie în Tirana, Albania, poate oferi o experiență unică și autentică, plină de istorie, cultură și gastronomie. Pentru un city break, turiștii încep să se îndrepte spre Albania. Poți ajunge la Tirana de la București în aproximativ o oră și 30 de minute. De asemenea, acest zbor cu avionul te va costa pentru mai puțin de 30 de euro.

De exemplu, pe 17 martie, un bilet de avion poate fi cumpărat cu doar 15 euro. În plus, tarifele pentru cazare și mâncare sunt extrem de accesibile. Albania este renumită pentru că are costuri mult mai accesibile decât alte destinații turistice de pe continent.

Cracovia, Polonia

Cel de-al doilea oraș ca mărime din Polonia este extrem de bogat în cultură și istorie. Mulți vizitatori din toată lumea aleg să vină în Cracovia. Un avantaj al acestei destinații este și costul redus al vacanței. Un zbor de la București la Cracovia, cu escală în Varșovia, poate costa aproximativ 100 de euro.

Mâncarea are prețuri foarte rezonabile, iar în zonă există o mulțime de hoteluri ieftine. Pentru cei cu un buget redus, piețele locale și localurile tradiționale sunt cea mai bună alegere. Poți Cracovia pe jos sau cu bicicleta, astfel reduce și costurile transportului public, conform Ziare.com .