Schiatul se numără printre cele mai îndrăgite sporturi de iarnă, atrăgând milioane de practicanți din întreaga lume. Acest sport captivant este potrivit atât pentru recreere, cât și pentru performanță, oferind o combinație ideală de distracție, adrenalină și exercițiu fizic în aer liber.
Fiind o activitate versatilă, schiatul se adresează tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență, devenind astfel o alegere populară în sezonul rece.
În Europa există numeroase stațiuni de schi impresionante, ce oferă peisaje uimitoare și servicii de top. Însă, există câteva care atrag anual milioane de turiști.
Val Thorens, Franța
Val Thorens este considerată a fi cea mai înaltă stațiune din Europa, având o altitudine de 2.300 de metri. Startul sezonului se dă la final de noiembrie și ține, de obicei, până la începutul lunii mai.
Pe lângă schi, stațiunea oferă o varietate de activități captivante, precum un tobogan impresionant de șase kilometri, raliuri cu mașini de zăpadă, patinoar, tiroliană și karting. Val Thorens găzduiește și renumita zonă 3 Vallées, cea mai mare regiune de schi din lume, cu aproximativ 600 de kilometri de pârtii. Francezii investesc constant în dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor, ceea ce transformă această destinație într-un magnet pentru turiștii din întreaga lume.
Val Gardena, Italia
Val Gardena este un loc impresionant, situat în nordul Italiei, mai exact în Munții Dolomiți. Acest loc atrage turiștii în fiecare an, indiferent de sezon. Majoritatea aleg să vină aici iarna, deoarece două treimi din terenul de la Val Gardena e destinat schiorilor avansați. Cu toate acestea, există și piste pentru începători și intermediari, ce depășesc 130 de km.
Zermatt, Elveția
Entuziaștii sporturilor de iarnă pot trăi o experiență cu adevărat remarcabilă în Zermatt, stațiunea care găzduiește cea mai înaltă zonă de schi din Alpi, ajungând la o altitudine impresionantă de 3.900 de metri și oferind peste 350 de kilometri de pârtii.
Renumită pentru caracterul său eco, Zermatt este o stațiune fără trafic auto, unde transportul se realizează exclusiv cu ajutorul a 500 de autobuze electrice.
Kitzbühel, Austria
Când vine vorba de sporturile de iarnă din Alpi, Kitzbühel, din Austria, este una dintre primele destinații care îți vine în minte. Stațiunea oferă 170 de kilometri de pârtii spectaculoase, iar în satul vecin, SkiWelt, turiștii se pot bucura de alți 280 de kilometri de trasee.
Kitzbühel găzduiește anual faimosul Hahnenkamm. Aceasta este cea mai provocatoare competiție de schi, unde cei mai talentați schiori din lume își demonstrează măiestria.
Cortina d’Ampezzo, Italia
Cortina d’Ampezzo este una dintre cele mai frumoase stațiuni de schi din întreaga lume. Indiferent de sezon, aici regăsim un peisaj cu adevărat magic. Acolo s-a ținut olimpiada de iarnă din 1956, iar de atunci e stațiunea preferată a jet-setter-urilor. Există o multitudine de terenuri aflate la înălțime și pante abrupte. Însă, aproximativ jumătate din suprafață este potrivită pentru schiori intermediari. Sunt și pârtii pentru începători și o pistă de bob și patinoar olimpic, potrivit Daily Business.