Infofinanciar > Info > Cele mai frecvent lucruri ale românilor uitate în camerele de hotel! Printre ele se numără și bacșișul
Info

Cele mai frecvent lucruri ale românilor uitate în camerele de hotel! Printre ele se numără și bacșișul

Cele mai frecvent lucruri ale românilor uitate în camerele de hotel! Printre ele se numără și bacșișul
Credit imagine: infofinanciar.ro

În ciuda scumpirilor anunțate de toți operatorii din industria turismului, românii își doresc să se bucure din plin de sezonul estival, dovadă fiind numărul tot mai mare de rezervări pentru lunile de vară.

Iar în contextul în care hotelurile, pensiunile și celelalte unități de cazare vor fi aglomerate în următoarea perioadă, platforma hotelieră online Travelminit.ro a realizat un amplu sondaj de opinie* pentru turiști și hotelieri, iar rezultatele sale trasează direcții clare privind așteptările din acest sezon.

„Deși suntem în plin sezon estival, încă avem disponibilități la cazări din toată România, inclusiv pe litoral, cea mai căutată destinație a verii. Momentul coincide și cu acordarea voucherelor de vacanță pe 2022, o măsură care îi va ajuta pe beneficiarii lor să se bucure de sejururi la prețuri accesibile. Merită menționat și faptul că cei care încă au vouchere rămase neutilizate din 2019 și 2020 le mai pot folosi până la finalul lunii iunie pentru a achita integral sau un avans din sejurul lor în țară. Totodată, Travelminit.ro a început sezonul estival cu numeroase campanii și promoții, așa că ne așteptăm la o vară plină și la un număr crescut de rezervări”, spune Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Prețul este în continuare cel mai important criteriu pentru turiștii care aleg vacanțe în România

Potrivit sondajului realizat de Travelminit.ro, atunci când vine vorba despre alegerea unei unități de cazare pentru concediu, turiștii țin cont de următorii factori: prețul (votat de 79% dintre respondenți), nivelul curățeniei (ales și el de 78% dintre respondenți) și facilitățile camerei (pentru care au votat 53% dintre respondenți). Printre criteriile care le influențează decizia de a alege un hotel sau o pensiune se mai numără și: facilitățile hotelului, poziționarea, personalul, restaurantul și locul de parcare.

În ceea ce privește dotările pe care aceștia își doresc să le găsească în camera pe care au rezervat-o, balconul (79% din voturi), prosoapele (78% din voturi), aerul condiționat (77% din voturi) și produsele cosmetice hoteliere (62% din voturi) sunt în topul favoritelor turiștilor. Printre facilitățile pe care aceștia le mai apreciază se numără și halatul de baie și papucii, fierbătorul de apă, frigiderul, uscătorul de păr, televizorul și fierul de călcat. Aceste detalii fac adesea diferența în ochii turiștilor, fiind dotări în care hotelierii pot investi pentru a atrage mai mulți clienți, dar și pentru a-și face strategia de prețuri.

De asemenea, 48% dintre cei chestionați susțin că nu lasă niciodată bacșiș în cameră pentru personalul de curățenie, în timp ce 40% dintre ei au spus că lasă în funcție de cât de mulțumiți au fost de servicii.

Totodată, 73% dintre turiștii participanți la sondaj nu au primit niciodată gratuit o cameră mai bună la unitatea de cazare rezervată. În funcție de disponibilitate, în special în perioadele din afara sezonului, turiștii pot solicita un upgrade de cameră, o practică nu foarte des întâlnită în România, dar care ar putea contribui la fidelizarea clienților pe termen lung.

Chei, haine și telefoane mobile în topul lucrurilor uitate de turiști la hotel

În ceea ce privește costul suplimentar cauzat de pagubele create de oaspeți, aceștia susțin că a fost unul minim: sub 500 de lei (40% dintre voturi) și sub 1000 de lei (29% dintre voturi), semn că turiștii respectă regulile unităților și nu cauzează stricăciuni majore. O altă mențiune ține de comportamentul general al acestora pe parcursul sejurului: cei mai mulți iau cu ei produsele cosmetice consumabile (gel de duș, săpun etc.), însă nu lasă patul făcut și nu consumă alimentele din minibar.

Un alt aspect interesant ține de gesturile frumoase pe care le fac turiștii atunci când sunt mulțumiți de o unitate de cazare. Potrivit sondajului Travelminit.ro, cei mai mulți scriu recenzii pozitive pentru hotelul sau pensiunea la care au fost cazați, însă unii merg și mai departe de atât: lasă bacșiș, oferă flori personalului de la recepție sau cumpără bomboane de ciocolată pentru echipă.

Cât despre lucrurile uitate adesea de turiști în cameră, hotelierii au menționat următoarele: haine, ochelari de soare, chei, încărcătoare sau chiar telefoane mobile. De cele mai multe ori, aceștia se întorc după cele importante (telefoane sau încărcătoare), însă, atunci când sunt piese ușor de înlocuit, le lasă în urmă.

Multe locuri de cazare sunt încă disponibile pentru sezonul estival

În ciuda scumpirilor de prețuri anunțate pentru acest sezon, turiștii își doresc să călătorească în țară și să se bucure de un sejur de vară. Conform sondajului Travelminit.ro, 48.3% dintre ei au rezervat deja o cazare pentru vara aceasta, în timp ce 51.7% preferă să mai aștepte și să vadă ofertele disponibile.

De curând, au început să fie încărcate și cardurile de vacanță pentru 2022, o acțiune care va avea un mare impact pe piața turismului, dar și în rândul turiștilor care se vor putea bucura de vacanțe la tarife accesibile, grație acestui stimulent financiar susținut de stat.

Bineînțeles, și hotelierii continuă să anunțe locuri disponibile la unitățile lor de cazare și chiar să pregătească pachete cât mai atractive. Potrivit sondajului Travelminit.ro, 42.2% dintre hotelieri au un grad de ocupare sub 30% pentru vară, 27.3% au ajuns la un grad de ocupare de 50%, 14.4% sunt la grad de ocupare de 80%, în timp ce 16% au sărit de 80% la gradul de ocupare, un procent ideal.