Infofinanciar > Info > Cele mai ieftine prețuri la locuințe. Românii aleg să-și cumpere case în Ungaria
Info

Cele mai ieftine prețuri la locuințe. Românii aleg să-și cumpere case în Ungaria

Cele mai ieftine prețuri la locuințe. Românii aleg să-și cumpere case în Ungaria
Sursă foto: Adevărul

Piața imobiliară din România este în creștere. Oamenii aleg să trăiască în chirie, în loc să realizeze o investiție și să-și achiziționeze o locuință. Acest fenomen se întâmplă deoarece prețul unui apartament sau al unei case este extrem de mare. Românii nu își permit să facă numeroase rate la bancă sau chiar să cheltuiască toate economiile familiei pentru a cumpăra o casă. Toate aceste aspecte fac oamenii să ia anumite decizii de a părăsi țara și de a se stabili în alt stat, care vine cu oferte mai avantajoase.

Prețurile pentru achiziționarea unei locuințe sunt extrem de mari în România, dar se pare că aceste tarife se schimbă complet la nivelul țărilor vecine. Sunt mulți români care părăsesc țara și se stabilesc în alte locuri învecinate deoarece costul de trai este mult mai mic. Ungaria oferă cele mai ieftine prețuri pentru achiziționarea unei locuințe.

Ungaria, cele mai ieftine case

Ungaria este o țară învecinată cu România, care oferă extrem de multe avantaje, conform spuselor unor cetățeni stabiliți acolo. Teritoriul unguresc prezintă unele dintre cele mai ieftine oferte din punct de vedere al achiziționării unei locuințe, dar și un cost de trai destul de redus, care nu pune probleme unui angajat cu un salariu mediu. Românii aleg să plece în Ungaria pentru a-și cumpăra case la prețuri ieftine, astfel stabilindu-se în țara vecină. Un român povestește cum a cumpărat o casă cu doar 13.000 de euro în Ungaria. Foarte mulți cumpărători români sunt atrași de piața imobiliară din Ungaria.

Iulian, un român din Făgăraș, a plătit 13.700 de euro pentru o casă de 120 mp, cu teren de 1.750 mp. Casa acestuia se află la doar 46 km de Arad și 27 km de Turnu, fiind situată în  localitatea Mezőkovácsháza, din Ungaria. Astfel, românul este foarte aproape de țară și își poate vizita rudele când dorește. Casa este înaltă, iar camerele au 25 de metri pătrați. Locuința deține o sufragerie, o baie, un hol destul de mare, dar și o bucătărie interioară și una de vară. Toate aceste lucruri au fost obținute de român la prețul de 13.000 de euro. Cu acest tarif, în România, nu poți cumpăra nici măcar o garsonieră, într-o zonă mai nepopulară.

De asemenea, utilitățile și costurile pe care românul le are de plătit sunt extrem de mici. În Ungaria, impozitul pe proprietate este de 140 de lei pe an. „În Petroșani, plătesc 140 de lei doar parcarea. În România plătesc pentru mașină cât plătesc aici pentru impozitul pe tot terenul” a spus Iulian. În plus, pentru factura din această lună la gaze, Iulian a plătit doar 20 de lei.

Locuri de muncă greu de găsit

Există multe avantaje cu privire la costurile de locuire în Ungaria. Însă, există și anumite dezavantaje care fac ca această mutare să nu fie un proces extrem de simplu.  Deși costul de trai este unul scăzut, locurile de muncă sunt extrem de greu de găsit, mai ales în cazul străinilor. Ungurii sunt extrem de reticenți în a angaja străini.

„Am ales o zonă aproape de graniță, tocmai ca să fiu aproape și de România într-un fel, dar nu am luat în vedere anumite lucruri: locurile de muncă care se găsesc foarte greu, câteodată ești privit ca român pentru că așa sunt oamenii, nu te acceptă atât de ușor pentru că ești un străin. Deși aveam părinți maghiari și vorbeam limba, când încercam să cumpăr ceva sau mergeam într-un loc, mi se atrăgea atenția: Nu ai pus bine accentul, de fapt ai un accent secuiesc. Ești din România?” a povestit Keresztes Demelza, conform B1TV .