Guvernul vine cu un anunț important către români referitor la pensii. Se modifică metoda de impozitare a acestor venituri private, căci deputaţii din Comisia de Muncă au luat hotărârea ca statul să nu mai impoziteze cu 10% întreaga sumă din conturile cetățenilor.
Potrivit legislației din momentul actual, în momentul în care o persoană alegea să își retragă banii strânși în conturile pensiei private, suma estrasă urma să fie impozitată de către statul român cu o caloare de 10%. Recent, în deputații din cadrul Comisiei de Muncă din Camera Deputaților au decis ca acest lucru să fie eliminat.
Se schimbă calculul de impozitare
Acest procent de 10% nu se va mai aplica în viitor pentru suma totală, ci doar pentru câștigurile peste suma pe care oamenii o au în conturi, dobânda aferentă. Acest nou proiect ar trebui acum să ajungă pe masa Comisiei de Buget-finanțe a Camerei Deputaților, iar ulterior la vot în plenul Camerei Deputaților. În acest sens, românii vor mai trebui să aștepte dacă această modificrae va intra în vigoare sau nu, scrie antena3.ro.
Până atunci, cetățenii ar fi bine să fie informați cu privire la cum își calculează banii de pensie, cum să afle unde au fost repartizați și care sunt fondurile cu cele mai mari scăderi. Cei de la economica.net oferă drept exemplu în acest sens un calcul simplu: „unui contributor mediu, intrat în sistem de la început, i-a scăzut valoare contului cu sume între 1.100 și 5.100 de lei, în doar o lună și jumătate”.
Cum poți afla câți bani mai ai în cont
Acest lucru este foarte ușor de făcut. La momentul actual nici nu mai este necesar a se apela la administratorul fondului. Chiar și așa, este vorba și de o condiție. Trebuie ca administratorul să fie cunoscut în primul rând participantului. Dacă acest fapt nu se întâmplă, participantul poate solicita să fie informat folosind un formular online disponibil AICI.
Pe lângă acest detaliu, contributorul la pensia privată va mai trebui să cunoască numărul unităților de fond pe care le deține, asta pentru că această informație este disponibilă la administrator. După aceea, știind acest amănunt, orice contributor poate verifica foarte ușor, chiar și zilnic, care este valoarea contului său. Calculul nu este dificil care dă bătăi de cap, căci va trebui doar să se înmulțească numărul de unități cu valoarea VUAN, afișată pe site-ul ASF aproape în timp real, cu un decalaj de doar câteva zile. AICI puteți verifica oricând nivelul VUAN.
În continuare, economica.net mai oferă elocventun exemplu elocvent: „În acest mod, se poate vedea simplu și cât a pierdut contributorul din cont. Să presupunem că dețineți 1.000 de unități de fond, o situație nd frecventă. În acest caz, având în vedere nivelurile VUAN ale celor 7 fonduri în august, când a început ultima scădere și la final de septembrie (ultimele date disponibile), pierderea este între 1.100 de lei, în cazul fondului administrat de BRD și 5.100 de lei, în cazul celui administrat de BCR. Șase din 7 fonduri au avut scăderi aproximativ egale, între 1,1 și 1,8 puncte, singuar care se distinge prin nivelul pierderilor fiind BCR, cu 5,1 puncte scădere”.