Noul ministru al Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, se pare că a venit în Guvern cu planuri mari de care promite acum să se țină. Este vorba acum despre Legea pensiilor, pe care dorește să o finalizeze mai repede decât data la care stabilită. În plus, oficialul și-a mai propus să aducă modificări și asupra vârstei de pensionare.
Simona Bucura-Oprescu a fost prezentă în cadrul unei emisiuni de la postul România TV unde a vorbit pe larg despre planurile sale. „Va trebui să venim cu o lege a pensiilor care să aducă pentru români încredere. Suntem hotărâți să venim cu o soluție în fața românilor, am avut deja o discuție cu cei la Fonduri Europene pe toate jaloanele. Vom venit cu legea pensiilor ceva mai devreme. Legat de legea pensiilor de serviciu, indiferent de decizia CCR (Curtea Constituțională a României – n.r.), vreau să spun că am coagulat colegi pentu ca la Ministerul Muncii să avem trei solutii pregătite”, a declarat pentru început ministrul Muncii.
Crește vârsta de pensionare
După aceea, ministrul Muncii a atins subiectul vârstei de pensionare, despre care a spus că va înainta discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene ca acest indice să fie majorat, însă treptat: „Venim în fata Comisiei cu propunera de a face treptat această creștere a vârstei de pensionare și cu o propunere de compensare a celor care aleg să rămână în câmpul muncii și după ce au ajuns la vârsta de pensionare. Trebuie sa conturăm acest proiect de lege pe realitatea romanească. S-a plecat de la PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.r.), dar mizăm pe faptul că suntem în faza avansată de negociere cu Comisia Europeană”, a adăugat Simona Bucura-Oprescu în intervenția televizată.
Apoi, de această dată la Antena3 CNN, noul ministru al Muncii a fost întrebată despre primele majorări în ceea ce privește pensiile. Iată ce a răspuns: „Dacă anvelopa salarială în 2016, când am început evaluarea perspectiva anului 2017, de când avem legea salarizării unitare era de 65 de miliarde, acum s-a ajuns la 120-130 de miliarde și asta ne arată, pe de o parte, că anvelopa a crescut și că trebuie foarte bine analizat impactul bugetar, dar în același timp constatăm cu toții că sunt, din păcate, discrepanțe, inechități în ceea ce privește legea salarizării unitare. Noi încercăm să finalizăm această lege cât mai puțin posibil. În negocierea cu Comisia Europeană s-a căzut de acord să avem o prioritizare a pensiilor”.
Pensii mai mari
Simona Bucura-Oprescu a specificat faptul că, cum se vor lua anumite hotărâri, publicul, cetățenii vor fi informați în cât mai scurt timp: „Vom veni cu pachetul de pensii de serviciu și pensiile de contributivitate în cererea de plată trei, ceea ce înseamnă că aceasta este prioritate imediată a ministerului. Lucrăm în paralel și ca o prioritate și pentru legea salarizării. Pe măsură ce vom avansa, vă vom spune toate aceste informații astfel încât românii să fie la curent”
„Ne dorim ca toate acestea să fie să fie finalizate cât mai curând. Nu aş vrea să avansez o dată exactă, fiindcă îmi doresc să facem și apoi să comunicăm. În noua lege a salarizării ne dorim să încurajăm performanța, să reașezăm legea astfel încât, atât în interiorul familiilor ocupaționale, cât și între familiile ocupaționale, să nu mai avem discrepanțe, iar sporurile să poată fi de maxim 20%, astfel încât să nu ajungem în situația pe care, din păcate, de multe ori o constatăm acum, în care, chiar dacă avem o ierarhizare prin legea salarizării din 2017 în plată, avem categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât președintele României, care se situează pe rangul 12 în legea salarizării și ar trebui să aibă, conform acestei legi, cel mai mare salariu din România”, spune noul ministru al Muncii, citat de antena3.ro.