În România, cele zece fonduri existente de pensii facultative de tip Pilon III au înregistrat pierderi în anul 2022, din cauza scumpirilor accelerate care au afectat atât firmele de pe piața de capital din București, cât și pe bursele externe.
Pensiile Pilonului III reprezintă 10 fonduri la care angajații români pot aplica și decide nivelul de contribuție lunară, cuprinsă între o sumă de zeci de lei și până la 15% din venitul brut lunar. Acestea sunt în mare parte administrate de aceleași societăți investitoare în fondurile de pensii obligatorii ale Pilonului II.
Scumpirile accelerate din 2022, care au pus presiune pe portofoliul de titluri de stat și, în același timp, zilele agitate de pe piața de capital, atât cea din Capitală, cât și cea externă, au cauzat o scădere a fondurilor pensiilor Pilonului III. Conform calculelor obținute de Ziarul Financiar, Pilonul III a scăzut anul trecut cu 5,4%.
Două dintre cele 10 fonduri se află în risc
Două dintre cele 10 fonduri prezente în Pilonul III de pensii prezintă un grad ridicat de risc, având o expunere mai mare pe segmentul de acțiuni și au tendința de a performa mai bine atunci când bursa funcționează cum trebuie. Opt dintre aceste fonduri sunt catalogate cu un grad mediu de risc.
Cele două fonduri care se află în risc, NN Activ și AZT Vivace, au suferit anul trecut scăderi de 6%, respectiv 6,9%, conform datelor ASF obținute de Ziarul Financiar.
Cu cât au scăzut celelalte fonduri de pensii ale Pilonului III
În cazul celorlalte fonduri, care au grad mediu de risc, scăderile din anul 2022 au fost următoarele: pentru NN Optim și pentru BCR Puls de -5,5%, în cazul AZT Moderato, de -6%, penru BRD Medio de -4,3%, în cazul fondului Pensia mea de -3,1%, pentru Raiffeisen Acumulare de -3,2%, în cazul lui Stabil de -4,3%, iar nu în ultimul rând, pentru fondul Aegon Esențial, scăderea a fost de 4,3%.
Cel mai mare fond de pensii al Pilonului III din România, conform numărului de active gestionate și numărului de participanți, este NN Optim, unul dintre cele care au un nivel mediu de risc. Acesta este administrat de NN Pensii și are active în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de lei, cu 232.000 de participanți. Fondul a avut în anul 2022 o scădere de 5,5%.
Câți români folosesc fondurile Pilonului III
Aproximativ 627.000 de angajați români erau înregistrați în anul 2022, la final, în evidența fondurilor de pensii ale Pilonului III. Activele celor 10 fonduri ale pensiilor din Pilonul III s-au ridicat la valoarea de 3,6 miliarde de lei.
De asemenea, numărul salariaților care au aplicat la unul dintre fondurile facultative din cadrul Pilonului III de pensii a crescut anul trecut cu aproximativ 60.000 de angajați, relatează Ziarul Financiar.